O eroare incredibilă a avut loc în cadrul Spitalului Universitar Bulovka din Praga. Personalul ar fi confundat două paciente și, ca urmare, unei femei venite la control i s-a făcut chiuretaj
Confuzie fatală la un spital din Praga
Potrivit relatărilor inițiale, una dintre femei a mers la spital pentru un simplu control de rutină, în timp ce cealaltă urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale programate. Din nefericire, în urma unei confuzii inexplicabile, femeia a venit doar pentru un control de rutină a fost supusă unui avort spontan, în loc să fie supusă examinării medicale convenite.
„Luni, 25 martie, a avut loc un eveniment advers la Clinica noastră de Ginecologie și Obstetrică. Conform constatărilor de până acum, ca urmare a unei încălcări grave și a nerespectării reglementărilor interne de către angajații în cauză, a fost demarată o operație la un pacient identificat incorect”, a
Răspunsul oficial al spitalului nu a întârziat să apară în acest caz. Acesta a promis o investigație completă și amănunțită a cazului pentru a stabili responsabilitățile și consecințele.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
„În cazul în care o încălcare a procedurilor de lucru obligatorii este descoperită în cadrul investigației interne actuale, anumite persoane vor fi considerate personal răspunzătoare”,
În același timp, cei implicați în acest incident fără precedent cer măsuri ferme și sancțiuni adecvate pentru cei responsabili de această tragedie.
Ce a transmis ministrul ceh al sănătății
„Este un incident foarte nefericit. Ar trebui să existe o investigație internă și, dacă a existat o conduită greșită, vinovatul ar trebui pedepsit. Cu toate acestea, nimeni nu poate înlocui pierderea pe care a trăit-o mama cu mijloace financiare. Niciun doctor nu poate fi fericit de asta. Este un incident nefericit”, a declarat ministrul sănătății, Kamal Farhan (DA).
Potrivit declarațiilor oficiale, personalul medical implicat va fi suspendat până la finalizarea anchetei, iar dacă se va dovedi că a existat o eroare, spitalul va acorda o despăgubire adecvată mamei afectate.