Cinstiți veșmintelor clericale - nici nu știți câtă încărcătură duhovnicească au

Din punct de vedere al unui simplu participant la o slujbă veșmintele pe care clericii, din orice rang, le poartă, ar putea părea sfidare sau opulență. Este un subiect destul de complex. Unii judecă după aparențe, alții preferă să creadă în încărcătura duhovnicească a acestor straie. Până la urmă sunt speciale și prin faptul că sunt purtate de cei care propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu, cei unși cu mir și numiți preoți, sunt la rândul lor purtătoare de har.

Despre splendoarea veșmintelor ar fi multe de spus

Dacă vă gândiți de unde atât de multă frumusețe, grandoare în  vesminte bisericesti trebuie spus că există o îndelungă tradiție despre acestea. Nu sunt create după preferințe personale, ci sunt chiar reglementate prin Sfântul Sinod. Pot avea 6 variante cromatice și cel mai adesea sunt decorate cu detalii aurii.

Prin culoare, formă, calitatea materialelor de asemenea astfel de veșminte sunt speciale și de impact. Din punct de vedere al explicațiilor religioase, faptul că aceste veșminte sunt atât de decorate și migălos lucrate ține de o altfel de explicație. O simplă comparație poate fi făcută, între lăcășul sfânt cu împărăția Domnului.

În fața divinității totul este grandios până la urmă. Așa cum nici la curte de împărat nu mergi îmbrăcat oricum, așa cum în sala în care în tron este expus nu te poți prezenta oricum, așa sunt preoții care slujesc și se supun unor dogme religioase la rândul lor, în ceea ce privește îmbrăcămintea.

Termeni precum scump sau luxos nu ar trebui să își aibă locul aici, când vorbim despre astfel de veșminte. De altfel tot ce ține de ornarea unei biserici se supune ideii de a săvârși cultului. Astfel de veșminte și acoperăminte sunt așadar o jertfă adusă lui Hristos.

Un lucru este cert și anume că veșmintele de acest gen au o componentă strictă, că fără de acestea un preot nu poate sluji, cel puțin nu în biserică, în lăcășul cult, iar acestea nu sunt nici despre mândrie, nici despre

opulență, ci echivalentul unui dar închinat Celui de Sus.

Fiecare piesă vestimentară transmite un  mesaj

Mai tot ce face parte din setul de veșminte pe care un preot le poartă înseamnă un mesaj cu substrat ce este transmis. Frumusețea acestora și culorile diferă de la o perioadă la alta. Spre exemplu, culorile închise sunt asociate cu sărbătorile de patimă, pe când cele deschise sunt specifice sarboatorilor de izbândă, cum este Paștele, învierea.

În sens profund, piesele acestea sunt simbol pentru tot ce  înseamnă viață creștină trăită întru credință și supunere față de Dumnezeu. Spre exemplu mantia unui preot este realizată dintr-o singură bucată și asta înseamnă în plan simbolic unitatea bisericii. Atunci când este purtată, aceasta seamănă cu roba unui  învățător, deci iată și asemănarea preotului cu înțelepciunea.

Veșmintele sunt speciale și de altfel nu pot fi realizate de către oricine.

Acestea sunt realizate la comandă. Unul din producătorii de nișă autohton este Simcri Brod, din Vaslui.

Contact:

0784 339 113

[email protected]

vesmintebisericesti.ro 

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Cookies