Cine sunt românii care vor putea retrage toți banii din Pilonul II de pensii într-o singură tranșă

Autor: Cristina Mocanu

O anumită categorie de români ar putea retrage toți banii din Pilonul II de pensii într-o singură tranșă

Sursa: shutterstock.com

Anumie perosane ar putea să retragă toți banii din Pilonul II de pensii. Senatul discută extinderea măsurii și pentru alte categorii de români.

Senatul a adoptat marți un amendament important la legea privind plata pensiilor private. Conform acestuia, anumite categorii de români vor putea solicita, la cerere, retragerea integrală a banilor acumulați în Pilonul II de pensii, într-o singură tranșă.

Bolnavii de cancer vor putea retrage toți banii din Pilonul II de pensii

În forma propusă inițial de Guvern, pacienții aflați în situații medicale grave puteau retrage doar 30% din suma acumulată în Pilonul II, urmând ca restul banilor să fie virați eșalonat, pe o perioadă de opt ani. Amendamentul adoptat de Comisia de buget schimbă cu totul, în acest moment, această regulă, oferindu-le bolnavilor de cancer șansa de a primi integral banii din prima tranșă.

Mulți pacienți oncologici se confruntă cu tratamente costisitoare, drumuri repetate la spitale și nevoi financiare imediate, iar accesul rapid la banii strânși în Pilonul II le poate aduce un sprijin real într-o perioadă în care cheltuielile cresc de la o lună la alta.

Citește și: Guvernul a aprobat noi modificări la pilonului II de pensii. Cum vor putea retrage românii banii

Oficial, Pilonul II reprezintă sistemul obligatoriu de pensii administrate privat, unde angajații direcționează o parte din contribuțiile sociale. Fondurile acumulate sunt personale și pot fi moștenite, însă legislația a impus până acum limite stricte privind retragerea lor înainte de vârsta pensionării.

Citește și: VIDEO De ce a crescut Dan Helciug departe de mama lui? Decizia tatălui care i-a vrut binele la acea vreme: „Tata a preferat să facă acest gest șocant, care ne-a cauzat multe traume.”

Citește si: "Ioana nu este moartă"- Prietenii jurnalistei Ioana Popescu aruncă totul în aer

Senatul vrea extinderea măsurii și pentru alte categorii de români

Dezbaterile din Comisia de buget au devenit tensionate atunci când s-a pus în discuție un amendament suplimentar. Mai exact, acesta propune că nu doar bolnavii de cancer, ci și pacienții cu alte afecțiuni cronice grave să beneficieze de retragerea banilor din Pilonul II.

Lista este una extinsă și include afecțiuni cardiovasculare, pulmonare, neurologice, renale, digestive, ginecologice, osteo-articulare sau urologice.

Amendamentul vizează, de asemenea și bolnavii care au anumite boli rare, iar printre aceștia se regăsesc pacienții cu HIV, TBC, hepatite virale, dar și persoanele cu comorbidități multiple.

Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Armeanu, a atras atenția că o astfel de modificare ar putea crea dezechilibre majore în sistem. „Este un număr foarte mare de cazuri introduse prin acest amendament, nu sunt cazuri extreme.

Recomandarea OCDE este foarte clară – excepții pentru fonduri mici sau circumstanțe extreme. Practic, se deschide o cutie a Pandorei în care excepția devine o regulă”, a declarat acesta, potrivit România TV.

Citește și: Care este cea mai mică pensie din România. Câți lei primește românul care a lucrat o singură zi

Comisia a decis amânarea unei decizii finale pentru o săptămână, în timp ce ASF și Ministerul Sănătății trebuie să transmită punctele lor de vedere scrise privind impactul și oportunitatea extinderii măsurii.

Senatul este prima Cameră sesizată, iar proiectul trebuie să treacă și prin comisiile de muncă și buget-finanțe înainte de a fi supus votului în plen, iar Camera Deputaților va avea votul final, decizional.

Astfel, momentan, pacienții oncologici se află printre primii care ar putea beneficia de retragerea integrală a banilor din Pilonul II de pensii, urmând ca Senatul să stabilească dacă acest amendament va fi sau nu prelungit și pentru alte categorii de persoane.