Cine sunt persoanele care rămân fără asigurare de la 1 septembrie 2025: Peste 650.000 de români afectați

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 02 sep 2025, 09:30

Cine sunt persoanele care rămân fără asigurare de la 1 septembrie 2025

Sursa: shutterstock.com

Aproximativ 650.000 de români își pierd de la 1 septembrie asigurarea medicală. Despre cine este vorba?

Începând cu data de 1 septembrie 2025, aproximativ 650.000 de persoane care au fost până acum co-asigurate în sistemul public de sănătate își vor pierde automat asigurarea medicală. Decizia face parte din noile măsuri adoptate de Guvern și vizează schimbarea regulilor pentru accesul la serviciile medicale finanțate de stat.

Persoanele care își pierd asigurarea medicală de la 1 septembrie 2025

Peste 650.000 de români care au fost coasigurați în sistemul public de sănătate, începând de azi, 1 septembrie 2025, vor rămâne fără asigurarea de sănătate.

Coasigurații sunt soții, soțiile sau părinții fără venituri, aflați în întreținerea unei persoane asigurate. Până în prezent, aceștia beneficiau gratuit de asigurare medicală, fără a plăti contribuția la sănătate (CASS).

De la 1 septembrie, această categorie nu va mai fi scutită de plată. Astfel, dacă doresc să rămână asigurați în continuare, foștii coasigurați vor fi nevoiți să achite contribuția anuală la sănătate stabilită de către statul român.

Citește și: Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România după plata CASS, în august 2025

Cât va costa asigurarea medicală la stat?

Începând cu data de 1 septembrie, persoanele coasigurate, care vor să beneficieze în continuare de asigurarea medicală vor fi nevoite să depună o declarație la ANAF și să plătească suma de 2.430

de lei pe an.

Astfel, Guvernul României a stabilit faptul că suma pe care un coasigurat trebuie să o plătească pentru a beneficia în continuare de asigurare medicală este de 2.430 de lei pe an, ceea ce înseamnă 10% din salariul minim pe 6 luni, iar acești bani vor putea fi plătiți într-o singură tranșă sau două. Plata se va putea face cu 25% în prima tranșă, respectiv de 75% în a doua tranșă, iar odată cu prima tranșă orice persoană neasigurată dobândește calitatea de asigurat.

Cine sunt cei care își vor putea păstra calitatea de asigurat?

Începând cu data de 1 august, își vor mai putea păstra statutul de asigurat fără să plătească asigurarea medicală, următoarele categorii de persoane:

- copiii până la vârsta de 18 ani, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenți, respectiv studenți-doctoranzi (4.491.781

persoane);

Citește și: Ceea ce părea că era bătut în cuie, s-a demontat cu o săptămână înainte de începerea școlii! Protestele profesorilor continuă și pe 8 septembrie

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

- tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului (16.236 persoane);

- femeile însărcinate şi lăuzele (24.721 persoane);

- pensionarii cu venituri sub 3.000 lei (2.385.705 persoane);

- persoanele cu handicap (180.159 persoane);

- bolnavii cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane) beneficiari de programe naţionale de sănătate, care nu au surse de venit;

- persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv (18.168 persoane);

- victimele traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni (17 persoane);

Citește și: Pensionarii, revoltați după plata CASS. Câți bani le-au fost tăiați din pensie: „E foarte dureros”

- voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare, în baza contractului de voluntariat (5 persoane);

- donatorii de celule stem hematopoietice, pentru o perioadă de 10 ani de la donare (0 persoane în evidențele actuale).

De asemenea, pensionarii a căror sumă de bani depășește pragul de 3.000 de lei vor fi nevoiți să plătească 10% CASS, din valoarea care depășește această sumă, iar banii se vor opri direct la sursă.