Cem Bender este considerat unul dintre cei mai apreciați actori ai Turciei. În cele peste trei decenii de activitate profesională, acesta a fascinat publicul cu talentul sau desăvârșit, cu o carismă captivantă și cu o pasiune uriașă pentru profesia aleasă. Unul dintre cele mai recente proiecte din care a făcut parte chipeșul actor este serialul Minciuni de familie, în care a jucat rolul Oltan Kaşifoğlu, care i-a adus încă un succes răsunător în carieră.
Cine este câți ani are Cem Bender, actorul care da viață personajului Oltan Kaşifoğlu în noul serial turcesc „Minciuni de familie”
Cem Bender s-a născut în anul 1965, în orașul Trabzon, în care a crescut și a studiat până la vârsta de 18 ani, când a hotărât să plece în Istanbul pentru a-și continua studiile. Deși visa încă din copilărie să devină actor, acesta s-a înscris la îndemnul părinților lui la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Karadeniz.
În anul 1990, acesta a debutat pe platourile de filmare ale filmului artistic Berdel, în care a jucat un rol secundar, iar un mai târziu, Cem a debutat și pe scena Teatrului de Stat din Istanbul, în piesa Sevdalı Bulut și a fost primit
Cum arată actorul Cem Bender, care joacă rolul Oltan Kaşifoğlu în noul serial turcesc „Minciuni de familie”, în urmă cu trei decenii
Publicul din România l-a cunoscut pe carismaticul actor Cem Bender încă din anul 2014, când a jucat în serialul Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în anul 2015 a jucat în producția În dragoste și în război, în 2018 a dat viață personajului Seyit în serialul Gulperi și în curând va reveni la Kanal D, în producția Minciuni de familie,
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Când nu se află pe platourile de filmare, carismaticul actor Cem Bender este activ în mediul online, unde publică deseori imagini și clipuri de senzație fie de la ședințele foto, fie de la filmări, sau din arhiva personală. Celebrul actor nu s-a sfiit să posteze chiar și poze din perioada de debut, pe când avea doar 30 de ani.