CELE MAI CIUDATE TRADITII de Valentine`s Day. Tu ce superstitii ai de Ziua Indragostitilor?

Ziua Indragostitilor se apropie cu pasi repezi!

In Romania, Valentine`s Day sau Ziua Indragostitilor este o sarbatoare imprumutata relativ recent. Asteptata cu mare nerabdare de unii si negata vehement de cei care sarbatoresc dragostea in ziua de Dragobete, Valentine`s Day isi face loc usor, dar sigur in inimile indragostilor. Sarbatorita de sute de ani in tarile din Europa Occidentala, Valentine`s Day vine cu o serie de traditii diferite in functie de zona.

In Slovenia, de exemplu, Valentine`s Day se sarbatoreste incepand munca la camp. Se spune ca in aceasta zi sfanta plantele incep sa creasca, iar natura se trezeste la viata, prin urmare fermierii trebuie sa fie prezenti pe camp si in vii. Tot legat de aceasta zi, se mai spune ca pasarile isi aleg partenerul cu care se vor imperechea.

Nu o sa va vina sa credeti, dar Sfantul Valentin a ajuns si in Japonia! Aici femeile trebuie sa ofere bomboane de ciocolata barbatilor. Bomboanele difera in functie de natura relatiei. Pentru colegi si prieteni se ofera bomboane obisnuite, cumparate din comert, in timp ce pentru iubit, bomboanele trebuie sa fie gatite de mana celei care le daruieste.

In Tara Galilor, de Sfantul Valentin se sarbatoreste Sfanta Dwynwen, protectoare indragostitilor. Traditia cere ca barbatii sa ofere linguri pe al carui maner au fost increstate diferite modele romantice. Se numesc lingurile iubirii, iar in trecut barbatii erau nevoiti sa le sculpteze dintr-o singura bucata de lemn pentru a le putea oferi persoanei dragi.

Foile de dafin sunt la mare cautare in ziua de Sfantul Valentin in Marea Britanie. Femeile le prind cu un ac de siguranta de fiecare colt al pernei, apoi mananca oua cu sare, fara galbenus pentru a-si visa noaptea ursitul. O alta superstitie, tot in Marea Britanie! Femeile scriu pe biletele numele barbatilor pe care si-i-ar dori drept iubit sau logodnic. Impaturesc bine biletelele, apoi le introduc intr-un vas peste care toarna apa. Barbatul a carui nume va iesi la suprafata va fi ursitul.

La fel ca in Japonia, in Coreea de Sud femeile ofera bomboane de ciocolata barbatilor, dar si invers, barbatii oferind la randul lor bomboane femeilor. In ziua de dupa Sf. Valentin, cei care nu au primit nimic isi plang soarta intr-o ceremonie care s-ar putea traduce “Priveghiul celor singuri”. Traditia cere ca la priveghi, cei care nu au pereche sa manance taitei negri.

Finlanda sarbatoreste Ziua Prieteniei de Sf. Valentin. Prietenii apropiati isi trimit felicitari si isi fac urari de bine. Si China are o sarbatoare asemanatoare, dar nu este celebrata in mod constant pe 14 februarie, ci in functie de calcule astrologice. Indragostitii, dar si cei care nu si-au gasit perechea merg la Templul Iubirii in aceasta zi unde aduc ofrande si se roaga pentru iubire si fericire.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate