Cum arăta Veronica de la Casa iubirii, înainte de a recurge la intervenții estetice! Imaginea care a făcut furori în mediul online

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 20 aug 2025, 22:34

Veronica de la Casa iubirii, o concurenta apreciata de public

Sursa: Instagram Veronica Costin

Veronica se numără printre cele mai admirate și apreciate concurente din Casa iubirii! Puțină lume știe cum arăta tânăra înainte de a recurge la mici intervenții estetice la nivelul feței!

Veronica s-a numărat printre primele concurente ale celui de-al patrulea sezon al emisiunii Casa iubirii și încă de la început aceasta a fost îndrăgită și admirată de telespectatori, care au susținut-o mereu în Galele eliminatorii și astfel și-a păstrat locul în cadrul show-ului matrimonial până în prezent. Însă puțină lume știe cum arăta concurenta înainte de a recurge la mici intervenții estetice.

Cum arăta Veronica de la Casa iubirii, în urmă cu câțiva ani

Veronica are 32 de ani și este originară din Republica Moldova, însă de la vârsta de 14 ani a crescut și a studiat în Lisabona, Portugalia, alături de părinții săi. Aceasta a declarat când a intrat în Casa iubirii că a venit cu încredere că își va întâlni partenerul ideal care să corespundă standardelor sale și alături de care să își construiască o relație reușită.

Citește și: Veronica de la „Casa iubirii” a răbufnit pe rețelele sociale: „Vezi-ți de treaba ta!”. Ce se întâmplă cu concurenta în aceste momente

Tanara concurentă a mărturisit la intrarea în emisiune că a trecut printr-o relație tumultuoasă, care a durat șapte ani, iar partenerul respectiv i-a înșelat așteptările și tocmai de aceea își dorește să întâlnească bărbatul potrivit care să o facă pe deplin fericită.

Citește și: O fetiță de 12 ani a murit în brațele tatălui după ce a mâncat chipsuri! Ce a declanșat decesul fetei, de fapt?

Citește si: El e băiatul de 13 ani mort după ce a mâncat tăieței! S-a prăbușit brusc, imediat după ce i-a consumat. Autoritățile sunt în alertă! Toate detaliile

Veronica a fascinat concurenții încă de la prima sa apariție în Casa iubirii

Chiar dacă la începutul celui de-al patrulea sezon al emisiunii Casa iubirii, Veronica s-a apropiat tot mai mult de Andrei și au încercat din răsputeri să formeze un cuplu în cadrul show-ului, în cele din urmă aceștia au hotărât să pună capăt cunoașterii lor și să meargă fiecare pe drumul lui.

Citește și: Filip, gest neașteptat pentru Veronica! Cum a reacționat Manuela când a aflat ce a făcut concurentul de la „Casa iubirii” pentru Veronica

De ceva vreme Veronica și-a îndreptat atenția către Dorobanțu, despre care a afirmat că îi este doar foarte bun prieten și confident, însă deseori a dat de înțeles faptul că îl admira mult și că i-ar plăcea că lucrurile să evolueze între ei.

Însă rămâne de văzut ce turnură va lua situația celor doi concurenți în Casa iubirii.