Update: Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a două doctorițe de la Spitalul Sfântu Pantelimon, implicate într-un caz de omor calificat care a vizat decesul unui pacient de 54 de ani. Decizia luată joi de instanță nu este definitivă și poate fi contestată, notează Digi24.
Cele două medici, care activează în Secția de Terapie Intensivă a spitalului, sunt acuzate de implicare într-un incident grav în care pacientul ar fi murit din cauza reducerii intenționate a dozei de noradrenalină, esențială pentru menținerea tensiunii arteriale.
Update: Medicii de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Pantelimon” vor continua să-și desfășoare activitatea, în ciuda amenințărilor inițiale cu demisia din gărzi, ca formă de protest împotriva reținerii a două colega lor, acuzate de omor calificat și tentativă de omor în contextul unor decese suspecte.
„Este o situaţie de criză, nu putem să renunţăm aşa, dintr-odată şi suntem dispuşi să ne continuăm cu efort activitatea, cu rugămintea să ne lăsaţi să ne facem treaba. Pentru toată mass media: nu amestecăm procesul penal. Cine e vinovat să plătească, dacă se va demonstra. Dar suntem oameni care ne desfăşurăm activitatea în mod corect. Noi asta facem, salvăm oameni, deocamdată facem gărzi, vedem cât de severă va fi presiunea, pentru că nu se poate lucra în astfel de condiţii. Nu şantajăm pe nimeni”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon Florina Pompilian, conform sursei menționate anterior.
Florina Pompilian a lansat un mesaj clar către jurnaliști, pe care îi consideră responsabili pentru presiunea asupra personalului medical. „Presiunea provine din partea dumneavoastră. Suntem constant atacați, atât ca specialitate, cât și ca echipă. Suntem denumiți gunoaie umane,” a declarat medicul către reporteri.
În legătură cu pacienții ale căror intervenții chirurgicale au fost amânate, Florina Pompilian a afirmat că personalul medical va continua să-și îndeplinească atribuțiile, deoarece demisiile nu au fost acceptate. Astfel, atâta timp cât gărzile sunt menținute, activitatea medicală va continua.
Știrea inițială
Procurorii susțin că medicii ar fi redus nejustificat doza de noradrenalină administrată pacientului, ceea ce ar fi condus la decesul acestuia.
Potrivit șefei secției ATI, medicii rămași nu se tem de anchetă, dar refuză să continue să lucreze într-un mediu în care consideră că sunt tratați cu lipsă de respect și că sunt expuși la riscuri juridice majore.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Pericol de moarte pentru o familie din Vaslui! Uite ce au descoperit în urma unor săpături în curte
Din 12 medici pe secție, doar 2 mai rămân activi
Șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon a declarat că medicii preferă să-și continue activitatea în locuri unde nu sunt „călcați în picioare” și unde pot munci într-un climat mai puțin tensionat. Situația este agravată de faptul că, din totalul de 12 medici ai secției, doar doi rămân momentan activi, unul fiind în concediu, iar un alt medic încă nu a decis dacă își va prezenta sau nu demisia.
„Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienţii care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunţat toate secţiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situaţie. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reuşim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm. Urmează şi demisia. Plecăm toţi. Toţi colegii”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, potrivit Observator.
Efectele acestei decizii sunt resimțite direct asupra pacienților, internările în spital fiind blocate. Cu personal medical insuficient, capacitatea spitalului de a trata cazurile critice este serios compromisă.
„Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamaţie că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu ştiu cât că aşa consideră aparţinătorul.(...) Domnilor anestezişti din ţara asta, aţi fost întrebaţi vreodată de către un aparţinător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”
Doi medici sunt acuzați de omor cu premeditare
Joi, cele două doctorițe reținute vor fi prezentate Tribunalului București, unde se va decide asupra propunerii de emitere a mandatelor de arestare preventivă.
Una dintre ele este inculpată pentru tentativă de omor calificat, precum și pentru omor calificat, ambele cu premeditare, în timp ce a doua este cercetată pentru omor calificat cu premeditare.