Ce studii are, de fapt, Deniz Can Aktaş, protagonistul noului serial “Dragoste fără hotare”! Iată ce facultate a urmat acesta și ce profesie ar fi trebuit să îmbrățișeze după absolvire
Deniz Can Aktaş, un actor apreciat in Turcia si in străinătate
Sursa:
Instagram Deniz Can Aktaş
Deniz Can Aktaş, care interpretează rolul principal Halil İbrahim Karasu în noua producție turcească “Dragoste fără hotare”, este unul dintre cei mai apreciați actori din tânăra generație! Însă puțină lume știe că acesta a studiat inițial într-un alt domeniu!
Deniz Can Aktaş are doar 31 de ani și cu toate acestea se numără deja printre cei mai apreciați actori ai momentului în Turcia. Acesta s-a remarcat încă de la primele sale apariții pe micile ecrane și de-a lungul celor zece ani de activitate pe platourile de filmare, a fascinat publicul cu talentul sau desăvârșit, cu o carisma aparte și cu pasiune debordantă pentru profesia aleasă. Mulți dintre fanii săi nu știu faptul că Deniz s-a îndreptat inițial spre alt domeniu de activitate și apoi s-a reorientat către actorie.
Ce studii a urmat carismaticul Deniz Can Aktaş, protagonistul noului serial “Dragoste fără hotare”
Deniz Can Aktaş a venit pe lume în anul 1993, în Istanbul, într-o familie înstărită care i-a oferit o educație de seamă și sprijin pentru a-și construi o carieră solidă.
Chiar dacă își dorea enorm să devină actor, după încheierea liceului, Deniz s-a înscris la îndemnul părinților săi, la Facultatea de Inginerie şi Management Marin, din cadrul Universității Piri Reis.
După absolvire a conștientizat că nu va putea profesa în acel domeniu și s-a reorientat către prima lui pasiune, cea pentru actorie.
Ambițiosul tânăr a urmat cursurile unei școli private de teatru pe care a încheiat-o cu succes și în cele din urmă a primit titulatura de actor cu drepturi depline.
Deniz Can Aktaş, zece ani de evoluție uluitoare pe plan profesional
În anul 2015 chipeșul actor Deniz Can Aktaş a debutat pe platourile de filmare ale serialului Tatlı Küçük Yalancılar, cu un rol secundar, care nu numai că a însemnat un prim pas către carieră de succes de astăzi, ci i-a deschis și calea spre noi oportunități pe plan profesional.
Deniz Can Aktaş, protagonistul noului serial Dragoste fara hotare
[Sursa: Instagram Deniz Can Aktaş]
Dornic să evolueze și să devină tot mai cunoscut, Deniz a continuat să participe la casting-urile organizate de marile case de producție din Istanbul și a primit noi roluri importante în producții de excepție care i-au adus reușite mari și notorietatea mult râvnită.
Valoarea ticetelor de masă va crește de la 40 la 50 de lei. În schimb, majorarea salariului minim rămâne sub semnul întrebării, după ce Guvernul a decis să amâne discuțiile privind această măsură pentru sfârșitul lunii noiembrie.