Ce interdicții le-a pus Alexandru Ciucu fiicelor sale? Alina Sorescu nu are niciun cuvânt de spus:”Nu are acest acord”

Author: Madalina Maftei

Ce interdicții le-a pus Alexandru Ciucu fiicelor sale

Sursa: Instagram

Alexandru Ciucu le-a pus o serie de interdicții fiicelor sale, iar Alina Sorescu nu are voie să le încalce sub nicio formă.

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au decis să-și spună adio după ce au trăit mai bine de un deceniu împreună. Primul termen al procesului de divorț urmează să aibă loc peste câteva săptămâni. Cei doi soți nu mai locuiesc împreună, designerul a rămas în vila din Pipera, în timp ce artista și fetele au părăsit domiciliul conjugal.

Ce nu au voie să facă sub nicio formă fiicele lui Alexandru Ciucu și ale Alinei Sorescu 

Între Alexandru Ciucu și Alina Sorescu se dă o luptă grea pentru custodia fetelor, dar și pentru bunurile materiale pe care le au de împărțit. Lui Ciucu i-a fost respinsă ordonanța președințială, cât și recursul făcut după aflarea soluției, în care a solicitat ca instanța să stabilească domiciliul minorelor în vila sa, nu la mama lor, acolo unde se află acum. 

Tot din cauza neînțelegerilor dintre cei doi, Carolina și Raisa au primit ”interzis” de la tatăl lor în a-și etala talentul. 

Citeste si: Alina Sorescu, adevărul din spatele titlurilor, despre divorțul ei! Iată ce declarații tulburătoare a făcut artista în platoul Teo Show! „Situația e departe de a se încheia!”

Fetele au moștenit talentul artistic al mamei lor, dar, deși Alina Sorescu s-a bucurat recent de un spectacol grandios la Sala Palatului, minorele nu s-au putut alătura trupei de copii pe care o conduce cântăreața.

Asta pentru că părinții se află în proces de divorț, iar artista are nevoie de consimțământul fostului soț pentru ca fetele să ia parte la astfel de activități.

„Alina nu are acest acord. Fetele nu pot participa la nicio activitate, dacă părinții lor nu ajung la o înțelegere pe marginea acestui aspect. Ambele au voce și sunt foarte talentate”, a mărturisit o persoană din apropierea celor doi încă soți, conform  Playtech.

Așadar, Carolina și Raisa au fost prezente doar ca spectatoare la concertul mamei lor de la Sala Palatului.

Citeste si: Culiță Sterp aruncă bomba: „Băiatul meu din prima căsătorie!”. Și-a luat prin surprindere toți fanii cu declarația asta

„Spectacolul a fost o încununare a muncii mele cu trupa de pici. Totul a fost la cel mai înalt nivel, iar cei mici au fost mândri să fie protagoniștii propriului nostru show la Sala Palatului. Carolina si Raisa au fost și ele alături de mine și-au urcat emoționate pe scenă la sfârșitul concertului să mă felicite”, a declarat Alina Sorescu pentru aceeași sursă. 

Citeste si: Alina Sorescu, succes remarcabil pe plan profesional, în ciuda divorțului controversat în care este implicată. Iată cu ce se mai ocupă vedeta în această perioadă

 

 

 

Cine este presupusa amantă a lui Alexandru Ciucu. Georgiana ar fi fost cea mai bună prietenă a Alinei Sorescu

 

 

 

 


„Nu cred că le-am umilit nici pe ele pentru rating. Pur și simplu, așa s-a întâmplat”. Ce părere are Adriana Bahmuțeanu despre momentele în care a folosit cuvinte dure la adresa unor persoane publice

Adriana Bahmuțeanu, în perioada în care a lucrat în televiziune, a avut contact cu mai multe persoane. Cu unele dintre ele, aceasta nu a reușit să lucreze așa cum și-a dorit, motiv pentru care, în unele situații, a reacționat verbal mai violent.

Cookies