CCR a decis că ordonanța 192/2020, care prevede că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, este neconstituțională. Însă, asta nu înseamnă că renunțăm la masca de protecție în aer liber.
CCR a declarat neconstituţională OUG prin care s-a impus purtarea măştii
Totodată, aceeași ordonanță de urgență, declarată marți neconstituțională de către CCR, prevede și trecerea cursurilor în online în perioada noiembrie-decembrie 2020.
”Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis marți excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020
„Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020
Ce se întâmplă cu amenzile deja plătite
Putem vorbi despre o relaxare a măsurilor abia după ce se va realiza o analiză epidemiologică care va arăta că a scăzut numărul infectărilor.
Până la noi reglementări, masca de protecție rămâne în continuare obligatorie în spațiile publice închise și deschise, cel puțin în următoarea jumătate de lună.
În privința amenzilor care au fost deja plătite pentru nepurtarea măștii încă nu s-a luat o decizie. Cel mai probabil cei care au apucat să plătească și nu au atacat-o în instanță vor rămâne cu bani dați, fără a mai putea să și-i recupereze.
Citeste si: Ce ţări renunţă la masca de protecţie şi la restricţii. Relaxare în Europa după doi ani de pandemie