CCR a declarat neconstituțională legea pensiilor private prin care romanii pot retrage banii din pilonul II si III eșalonat. Motivul ar fi discriminarea pozitivă

Author: Diana Ghita

Legea care reglementează modul de plată a pensiilor private a fost respinsă de Curtea Constituţională, după ce judecătorii CCR au admis marţi sesizările depuse împotriva actului normativ.

Curtea Constituțională a blocat legea privind plata pensiilor private, după ce a admis sesizările formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de Alianța pentru Unirea Românilor, punând în așteptare un proiect considerat crucial pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

CCR contestă modul de retragere a banilor din Pilonul II 

Surse judiciare au confirmat pentru Observator că obiecția de neconstituționalitate a fost admisă. Ambele sesizări, cea a (ÎCCJ) și cea a Alianței pentru Unirea Românilor au fost unite într-un singur dosar. ÎCCJ a subliniat în sesizare că fondurile din Pilonul II sunt, în mod exclusiv, proprietatea persoanelor care contribuie, administratorii având doar funcția de gestionare, iar statului revenindu-i doar rolul de supraveghere.

Legea contestată fusese votată de legislativ la mijlocul lunii octombrie și stabilea că persoanele care aleg să își retragă economiile din Pilonul II urmau să primească inițial 30% din sumă, restul urmând să fie

distribuit treptat pe o perioadă de opt ani. Excepție ar fi făcut pacienții diagnosticați cu afecțiuni oncologice, care ar fi avut posibilitatea să își retragă integral banii într-o singură tranșă. De asemenea, retragerea integrală ar fi fost posibilă pentru cei ale căror economii nu depășesc nivelul a 12 indemnizaţii sociale lunare.

„Prin excepție de la alin. (1), bolnavul cu afecțiuni oncologice, în condițiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare, poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică.(...) Sunt neconstituționale prevederile care includ discriminarea pozitivă a bolnavilor cu afecțiuni oncologice față de cei cu alte boli cu risc vital imediat”, conform surselor HotNews.

Citește și: Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de modificare a pensiilor de serviciu: Judecătorii CCR exceptați de la aceste prevederi

Citește și: VIDEO Neajunsurile din copilărie au revenit în viața pe care astăzi o trăiește Tanti Vasilica! Ce îi sfătuiește aceasta pe tinerii din zilele noastre? "Casa-i gata să cadă!"

Citește si: „Drumurile noastre s-au separat” Theo Rose a anunțat despărțirea! Artista a dat vestea tristă, cu lacrimi în ochi

Citește și: Fondurile de pensii private, afectate de instabilitatea politică. Contribuțiile a peste 8 milioane de români sunt în pericol

Ce acuzații sunt aduse la adresa proiectului

Judecătorii ÎCCJ, reuniți în cadrul Secţiilor Unite, au decis în unanimitate să trimită legea la CCR, invocând existența unor probleme de constituționalitate. Potrivit acestora, cetățenii trebuie să beneficieze de o legislație clară și previzibilă privind drepturile lor la pensie, iar verificarea legii înainte de promulgare este esențială pentru a evita consecințe negative asupra unui număr mare de persoane. În opinia magistraților, textul legislativ nu îndeplinea cerințele de claritate, accesibilitate și predictibilitate și încălca principiile legalității și proporționalității în ceea ce privește reglementarea faptelor contravenționale sau infracționale.

Alianța pentru Unirea Românilor a atacat, la rândul său, actul normativ la Curtea Constituțională, acuzând că „Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III”.

Formațiunea politică a transmis, de asemenea, că „Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi votat 'pentru' adoptare, însă iniţiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciţi ai contribuabililor români. În forma actuală a proiectului legislativ, cei care sunt adevăraţii beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor, care vor încasa comisioane de 0,21%- 0,27%, câştigând cât mai mulţi bani dacă aceştia rămân cât mai mult timp în conturi. Iar, în al doilea rând, principalul câştigător este statul român, care a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriaşe”.