Gigi Nețoiu a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, unde a abordat subiecte legate de viața personală, carieră și implicarea sa în fotbalul românesc. Afaceristul a răspuns deschis întrebărilor moderatorului, dezvăluind adevărul despre câștigurile sale și modul în care a gestionat transferurile de jucători. Interviul a adus clarificări despre perioada în care a fost acționar la mai multe cluburi și despre poveștile controversate din fotbalul românesc.
Câți bani a câștigat Gogi Nețoiu din fotbal?
În cadrul emisiunii, Denise Rifai l-a întrebat pe Gigi Nețoiu despre perioada în care a preluat echipa Autobuzul București și a transformat-o în Rocar, promovând-o în Divizia A. Moderatorul a întrebat direct: „Câți bani ați câștigat din jongleriile cu fotbaliștii?”, aducând în discuție transferurile și vânzările ulterioare ale echipelor. Nețoiu a răspuns prompt și a negat acuzațiile privind câștigurile din fotbal, subliniind că investițiile sale nu au avut caracter profitabil.
Mai exact, omul de afaceri a răspuns că „Nu este nimic adevărat din ce ați spus dumneavoastră! Este adevărat am promovat clubul Dinamo, i l-am lăsat domnului Florea...El avea fabrica de bere Bragadiru, și și-a dorit foarte mult o echipă de Divizia A. Deci nu am vândut-o, nu am luat nici un ban. Am luat cei mai buni jucători și am mers cu ei la Craiova, crezând și sperând, la rugămintea prietenului meu George Ilinca, mai era Doru Stănescu, mai era domnul Fridman și am vrut să facem împreună o echipă de mai mulți acționari. Din păcate i-am luat la retrogradare, iar în primul an ne-am dus în Cupele Europene. Domnul Mititelu și domnul Staicu au vrut foarte mult această echipă. Eu am vrut să mergem în trei, să dezvoltăm mai departe. Am investit 4 milioane, la vremea respectivă și am primit înapoi, după ce am plecat, doar 600 de mii de dolari și mi-au spus că nu am nevoie de nici un jucător.
Citește si: Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Eu am cerut să îmi dea măcar jumătate din bani, să nu iau nici un jucător...și era un lot foarte numeros, cred că peste 40 și ceva de jucători. Deci, cred că la Dinamo au venit 10 jucători și au rămas la Craiova încă 30 care au fost mai mult gratis, inclusiv clubul. Nu am câștigat nici un ban, dimpotrivă din fotbal am pierdut și bani și am avut și problemele, pe care dumneavoastră le știți foarte bine, cu sistemul, pentru greii fotbalului. Din fotbal nu cred că a câștigat nimeni. A fost un hobby, mi-a plăcut foarte mult.”.
Cine este Gigi Nețoiu?
Gigi Nețoiu, pe numele său real Gheorghe Nețoiu, este unul dintre cele mai cunoscute personaje din lumea fotbalului românesc. Acesta a fost acționar la echipe precum Universitatea Craiova și Dinamo București, iar după ce a renunțat la fotbal, acesta s-a concentrat pe afaceri în agricultură și turism. O perioadă de timp, acesta a cochetat și cu politica.
Citește și: De ce a primit Dinu Gheorghe porecla „Vamă”. Fostul președinte de la Rapid s-a stins din viață la 68 de ani
Gigi Nețoiu s-a născut la 1 august 1959, în Poiana Mare, județul Dolj, iar în prezent are vârsta de 66 de ani.