Cat costa o casa inteligenta?

Traim intr-o continua ascensiune tehnologica. Si nu-i de mirare ca de pe-o zi pe alta ajungem sa ne dorim case tot mai inteligente, care sa ne astepte dimineata la masa cu cafeaua si micul dejun gata pregatite. Si de ce nu ar fi posibil ca ea sa se autoincalzeasca cand suntem la lucru sau cand confortul termic scade sub cel dorit de noi.

Daca in urma cu zece ani acest vis era doar teorie, astazi aceste lucruri sunt posibile si practicate in lume, in milioane de case. Casa inteligenta poate face lucruri pe care nu ni le-am fi imaginat niciodata, iar noi suntem cu un pas mai aproape de a avea sau de a ne transforma locuinta momentului intr-un astfel de concept.

Cat costa o casa inteligenta

Pretul unei case inteligente poate varia in functie de cerintele de modernizare si de amplitudinea acestora. Transformarea unei case traditionale intr-una inteligenta, cu functii de baza, poate costa cateva sute de euro, in tip ce una cu un sistem extrem de avansat poate ajunge la cateva zeci de mii.

Printre principalele avantaje pe care le ofera o casa inteligenta sunt: sistemul complet automatizat care poate fi controlat de oricand si de oriunde, control integrat al sistemelor de siguranta, confort la orice ora din zi sau din noapte.

Care sunt elementele integrate intr-o casa inteligenta?

Casa inteligenta este construita intr-un mod special, avand la baza numai accesorii si articole de ultima generatie. Oricine alege sa faca o asemenea investitie, se asigura inainte de toata ca ansamblul casei este unul prietenos si destul de confortabil, astfel incat functiile inteligente pe care le pot oferi sistemele noi adaugate si electrocasnicele inteligente sa ofere un plus.

Casa inteligenta este perfect izolata si detine geamuri de termopan de ultima generatie care, dupa caz, pot fi si ele automatizate. Acestea pot avea un sistem inteligent de control care le indica automat inchiderea in anumite circumstante, precum scaderea temperaturii la interior, aparitia precipitatiilor la exterior etc. Daca esti interesat de conceptul de casa inteligenta insa nu-ti doresti sa mergi atat de departe, noi va putem oferi o gama variata de ferestre termopan similare, realizate din materiale premium si la cele mai bune termopane salamander.

Vei gasi in portofoliul www.termopane-salamander.ro patru modele de ferestre termopan, cat si accesoriile necesare pentru a-i oferi casei tale un plus de confort si pentru a calca usor, usor, pe urmele unei case inteligente de baza, fara prea multe compromisuri.

De asemenea iti putem personaliza alegerea in functie de dimensiunile solicitate si de culoarea dorita. De-a lungul timpului am studiat in profunzime caracterul consumatorilor si vrem sa va oferim ce-i mai bun. De aceea, pentru ajustarea ferestrelor in culoarea dorita apelam la procedeul de vopsire electrostatica, un procedeu modern care permite polimerizarea cu pulberi speciale de vopsea, oferind o culoare uniforma si mult mai rezistenta decat o vopsea clasica. Totodata acest proces este complet automatizat, fiind inclinati sa oferim nu doar servicii corespunzatoare pentru clienti, cat si pentru angajatii echipei noastre.

In concluzie, daca iti doresti un stil de viata modern, confortabil si fara compromisuri, o casa inteligenta poate fi solutia unui trai linistit si perfect echilibrat.

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate