Carne expirată de 3 ani, găsită la o terasă din Costinești. A fost nevoie de intervenția mascaților și trupelor Antitero

,

Sâmbătă au fost controale de amploare ale inspectorilor ANPC în mai multe locații din Costineşti.


In articol:

Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, însoțiți de cei ai Gărzii Financiare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, dar și jandarmi și polițiști au ajuns de această dată în Costinești, unde au găsit tone de carne expirată de trei ani.

Angajații terasei s-au baricadat și a fost nevoie de intervenția mascaților și trupelor Antitero.

Citeste si: Un aliment vital pentru oameni ajunge să fie un lux pentru multe persoane. Prețurile aproape s-au dublat

Tone de carne expirată de trei ani au fost găsite în Costinești. A fost nevoie de intervenția mascaților și trupelor Antitero

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat, duminică, pentru News.ro că în activitatea sa de cinci ani de comisar ANPC nu a mai întâlnit vreodată nereguli de un asemenea nivel.

"A fost o acțiune de control începută ieri, la 3:00 după-amiaza, și s-a încheiat duminică, la 7 dimineața. Din punctul de vedere al rezultatului cercetărilor, acțiune este un real succes. În schimb, din punctul de vedere al siguranței consumatorilor, un adevărat dezastru. Tone de carne expirată, kilograme întregi de materii prime, mult înafara datei limită de consum, toate, un real pericol pentru sănătatea și viața consumatorilor.

A fost vizată activitatea unui singur operator economic cu multe puncte de lucru deschise în Costineşti. Au fost găsite mai multe depozite, inclusiv subterane, iar ceea ce se găsea acolo depășește cu mult orice imaginație. Au fost găsite tone carne expirată, achiziționată atunci când aceasta se afla în imediata apropiere a termenului de durabilitate minimală, probabil achiziționată la preț mult mai mic decât cel obișnuit, depozitată apoi în spațiile de frig pentru a fi comercializată. Cantităti enorme de carne de mici erau comercializate în continuare, în afara termenului, iar condimentele aveau 3-4 ani vechime. Sute de borcane de murături expirate din 2020, sute de plicuri, sute de sticluțe expirate din 2019.

Cei 5 ani petrecuți de mine în cadrul ANPC au părut nuli aseară, pentru că nu ne-am confruntat niciodată cu o situație de acest gen" , a anunțat șeful ANPC, Horia Constantinescu.

Citeste si: Ce spun nutriționiștii despre porumbul și despre gogoșile de pe plajele din România. La ce riscuri te expui, dacă le consumi

De asemenea, oamenii legii  au întâlnit și o situație specială la Discoteca Tineretului, acolo unde proprietarii nu au vrut să deschidă uşile pentru control.

Poliţiştii au tăiat lanţurile cu un cleşte şi au intrat cu mandat de percheziţie. Spiritele s-au încins, iar în ajutorul instituțiilor de control au fost chemaţi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Constanţa, dar şi trupele antitero.

La una dintre cele mai mari terase din stațiune au fost retrase și distruse peste 3 tone de carne expirată sau fără etichete.

În plus, autorităţile au descoperit că peste 100 de elevi aflaţi în vacanţă lucrau ilegal la terasele din Costineşti.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Ropote de aplauze pentru Alexandru Arșinel. Maestrul a fost condus pe ultimul drum

Kievul forțează ușa NATO: 'Viitorul spațiului euroatlantic se decide în Ucraina'

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Dan Negru a făcut publică ultima conversație telefonică cu Alexandru Arșinel. Cei i-a cerut marele actor cu puțin timp înainte să moară

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies