Când intră pensiile pe card în luna iunie! Casa Națională de Pensii vine cu precizări importante pentru seniori

Autor: Diana Bostan

Anunț important pentru pensionari în luna iunie.

Sursa: Pixabay

Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a venit cu o informare importantă pentru pensionarii care încasează pensiile prin transfer bancar.

Potrivit instituției, procedura de transfer a sumelor aferente pensiilor către bănci a fost deja finalizată, ceea ce înseamnă că alimentarea conturilor urmează să se facă în cel mai scurt timp.

Citește și: Tichete de 71 de lei lunar pentru persoanele vulnerabile: Ce reguli și ce condiții trebuie să îndeplinească românii

Vești importante pentru acești pensionari

Astfel, pensionarii care așteaptă banii în conturile bancare trebuie să știe că aceștia vor fi virați în perioada 11-14 iunie, în funcție de calendarul de procesare al fiecărei bănci.

Termenul este conform procedurii standard aplicate în fiecare lună.

„MIERCURI 11 IUNIE 2025, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel că JOI 12 IUNIE, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci”, a transmis Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, conform informațiilor oferite de Realitatea.net.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Începutul lunii iulie aduce vești bune pentru unele persoane! Vor beneficia de un nou ajutor financiar

Pe de altă parte, pensionarii care beneficiază de livrarea sumelor prin Poșta Română au început deja să primească pensiile începând cu data de 3 iunie. Acest tip de distribuire se face, ca de obicei, la domiciliu sau prin ridicare de la ghișeu, în funcție de opțiunea beneficiarului.

Citește și: La ce oră intră banii de pensie pe card azi, 12 iunie, în funcție de bancă: Pensionarii trebuie să știe asta

Este important ca toți pensionarii să fie informați și să aibă răbdare în cazul în care fondurile nu apar imediat în cont, întrucât alimentarea se face eșalonat pe parcursul mai multor zile lucrătoare. Casa de Pensii recomandă beneficiarilor să verifice periodic soldul contului și, în cazul unor întârzieri semnificative, să se adreseze instituției sau băncii pentru clarificări.

La ce oră vor fi virate pensiile pe card în luna iunie 2025

Pensionarii din România vor primi pensiile pe card la data de 12, cel târziu 13 a lunii iunie, însă viramentul bancar se poate realiza la ore diferite, în funcție de banca aleasă de fiecare pensionar. CEC Bank face viramentele bancare în prima parte a zilei, în timp ce Banca Transilvania, BCR, BRD și Raiffeisen Bank procesează plățile în a doua jumătate a zilei, după ora 14:00. Există situații în care procesarea plăților să fie realizată la ora 18:00, astfel banii vor ajunge în cont în dimineața următoare, newsweek.ro.

Există și o categorie de pensionari care va primi pensiile pe card la data de 20 iunie 2025. Este vorba despre pensionarii care primesc banii în diaspora. Acești pensionari primesc pensia la data de 20 iunie, prin Citibank.