Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 9 aprilie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Eupsihie.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 9 aprilie!
Calendar ortodox 9 aprilie 2025
Sărbătoare 9 aprilie. Sfântul Mucenic Eupsihie este sărbătorit în fiecare an pe data de 9 aprilie în calendarul ortodox.
Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei a făcut parte dintr-o familie de nobili creștini din acea perioadă a vremii, oameni ce l-au învățat pe acesta să îl respecte și să îl iubească pe Dumnezeu. Acesta a trăit în perioada în care se afla pe tron împăratul Iulian Apostatul, unul dintre conducătorii care a început persecuțiile creștine.
Același împărat a redeschis templele păgâne.
Citește și: Cum se ține Postul Paștelui. Preoții au explicat modul corect în care se ține postul Sfintelor Paști
În acea zi, împăratul a început să se înfurie din cauza templelor păgâne care fuseseră dărâmate. Astfel împăratul a poruncit ca toți creștinii din Cezareea să fie uciși sau întemnițați, iar averile lor să fie confiscate. Sfântul Mucenic Eupsihie a fost chinuit pentru a renunța la credința sa, iar în urma refuzului s-a decis ca acesta să fie spânzurat de un lemn și l-au strujit cu gheare de fier.
Sărbătoare 9 aprilie
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Eupsihie, sărbătorit pe 9 aprilie în calendarul creștin
Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Cu îndrăznire cântând chinurile tale, Fericite Eupsihie, mă rog ție, ca unuia ce ai îndrăznire, răpește sufletul meu de la tirania patimilor, mucenice.
Gândul tău cu plecarea cea către Dumnezeu s-a lepădat de toate cele desfătătoare ale vieții și cu totul frumos s-a arătat, împărățind asupra patimilor, Sfinte Fericite Eupsihie.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Țesându-ți ție haină de fapte preaalese și roșind-o mucenicește, te-ai împodobit cu ea și stai înfrumusețat înaintea Domnului, Sfinte Eupsihie.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Născându-Se Stăpânul din tine după asemănarea trupului, a înnoit firea noastră cea învechită, Fecioară Tânără și pe noi cei muritori ne-a făcut cerești.