Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 24 iulie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Hristina.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 24 iulie!
Calendar ortodox 24 iulie 2025
Sărbătoare 24 iulie. Sfânta Mare Muceniță Hristina este sărbătorită în fiecare an pe data de 24 iulie în calendarul ortodox.
Sfânta Mare Muceniță Hristina s-a născut în timpul împăratului Septimiu Sever, fiind născută în familia dregătorului Urban. Atunci când a împlinit vârsta de 12 ani, Sfânta Mare Muceniță Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Frumusețea acesteia l-a făcut pe dregătorul Urban să o închidă în turn, astfel încât oamenii să nu o poată privi și să nu o admire.
Dregătorul Urban avea un plan bine pus la punct, mai exact să o țină închisă pe Sfânta Mare Muceniță Hristina până avea să împlinească vârsta deplină a majoratului.
Ca răspuns al rugăciunii ei, un înger s-a pogorât lângă ea, povestindu-i despre toate tainele și învățăturile Domnului. În următoarele momente, Sfânta Mare Muceniță Hristina a distrus toți idolii pe care tatăl său îi avea, iar bunurile le-a împărțit celor nevoiași și bătuți de soartă.
Tatăl său a fost extrem de rănit și înfuriat de gestul fetei, așa că a ordonat ca Sfânta Mare Muceniță Hristina să fie supusă la o mulțime de chinuri.Citește și: Când este sărbătorit ocrotitorul persoanelor bolnave, Sfântul Pantelimon! Calendar ortodox iulie 2025
La început, aceasta a fost întemnițată și înfometată, însă nu a renunțat la credința ei. În continuare, tatăl său a ordonat ca aceasta să fie aruncată în mare, moment care a fost consemnat ca Sfântul ei Botez. Un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei numele Preasfintei Treimi, după care a fost adusă la mal de un înger.
Auzind de cele întâmplate, dregătorul Urban a ordonat ca Sfânta Mare Muceniță Hristina să fie închisă în temniță.
Sărbătoare 24 iulie
Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Hristina, sărbătorită pe 24 iulie în calendarul creștin
O, de trei ori fericită Muceniță Hristina, ceea ce te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos, ajută-ne și pe noi să primim cu dragoste și înțelegere ispitele ce vin asupra noastră.
Ca ceea ce nu ai cârtit niciodată în timpul chinurilor, ajută-ne să nu cârtim pe cărarea vieții celei trecătoare asupra întâmplărilor ce se abat asupra noastră.
Asemenea ție, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinți și cu post spre a ți se descoperi tainele cele ascunse și pentru a putea ajunge cu bine la limanurile cerești, ajută-ne și pe noi să ne putem ruga și posti ca să ne simțim și noi că trăim pentru și în Dumnezeu și să nu ne pierdem timpul în deșert.
Mijlocește înaintea lui Hristos, cu îndrăzneala pe care ai dobândit-o, să ne mântuiască cu judecățile pe care le știe El, ca ajungând și noi în cereasca Împărăție să slăvim pururi pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt și pe tine, mijlocitoarea noastră.
Amin.