Calendar ortodox pentru ziua de 23 mai 2024: De ce poartă acest sfânt numele Arhanghelului Mihail?

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 22 mai 2024, 16:00

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei, este sărbătorit în fiecare an pe data de 23 mai

Sursa: doxologia.ro

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 23 mai 2024, atunci când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul.

Sărbătoarea din data de 23 mai 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei, cel ce a realizat nenumărate minuni atunci când țara era invadată de lăcuste.

Rugăciunea îndrumătoare pe care este bine să o rostești pe 23 mai!

Calendar ortodox 23 mai 2024

Sărbătoare 23 mai. Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei, este sărbătorit în fiecare an pe data de 23 mai în calendarul ortodox.

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul s-a născut în jurul anului 750, iar acesta a făcut parte dintr-o familie înstărită din Sinnada, metropola Frigiei Salutare. Numele pe care îl poartă acest sfânt nu este unul întâmplător, deoarece părinții săi s-au rugat la Arhanghelului Mihail pentru a le oferi un copil, deoarece aceștia nu reușeau să fie părinți.

Copilăria acestuia a fost una plină de învățături ale Domnului, iar acesta s-a făcut remarcat pentru cunoștințele pe care le avea în timpul studiilor sale.

La scurt timp după ce și-a terminat studiile, Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul a ajuns la Constantinopol unde a devenit bun prieten al lui Teofilact.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

Citește și: Ce se spune în tradiția populară despre anii bisecți: Nu este bine să te căsătorești, nici să îți schimbi locul de muncă

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul alături de Teofilact au ales să îl urmeze pe Dumnezeu și să intre în mânăstirea fondată de patriarhul Nichifor I pe malul asiatic al Bosforului. Patriarhul Tarasie l-a hirotonit pe Mihail preot și apoi mitropolitul Sinadei, iar pe Teofilact l-a făcut mitropolit în Nicomidia.

De-a lungul timpului, la conducere a ajuns Leon al V-lea Armeanul, ce a decis încă de la începutul domniei sale să persecute creștinii ce nu se închinau idolilor.

Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul și-a susținut credința, motiv pentru care a avut de suferit pe parcursul anilor, fiind chinuit. Împăratul Leon al V-lea Armeanul a decedat, astfel încât Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul a fost eliberat, însă nu și-a mai reluat și scaunul de mitropolit al Sinadei, potrivit pravila.ro.

Sărbătoare 23 mai

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei, sărbătorit pe 23 mai în calendarul creștin

Întru adânc a așternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaînarmată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău, Domnul cel prealăudat, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Strălucind părinte cu lumină negrăită prin sihăstrie, te-ai făcut arhiereu lui Dumnezeu, dumnezeiescule Mihaile, povățuind preoția cea împărătească și păstorind Biserica lui Hristos, preafericite.
Grăind ritoricește cu gură luminată, tuturor cu dreaptă credință ai descoperit dogmele cele insuflate de Dumnezeu, înfruntând hula ereziilor și foarte bine părtinind credinței celei bune, preafericite Mihaile.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Făcându-te locaș dumnezeieștilor daruri, preafericite, tuturor credincioșilor arătat pe acestea le-ai împărtășit, viață următoare după Dumnezeu câștigându-ți și fiind îmbrăcat cu dreptatea ca și cu o haină, de Dumnezeu insuflate Mihaile.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din pântecele tău, Preacurată Fecioară, strălucindu-ne nouă Soare, ne-a luminat cu dumnezeiești fulgere, izgonind toată tulburarea demonilor cea întunecoasă, Domnul cel Prealăudat, căci cu slavă S-a preaslăvit.