Calendar Ortodox 8 decembrie 2022: Mare sfânt tămăduitor, sărbătoare joi pentru creștini! Rugăciunea care alungă toate necazurile și bolile cele cumplite

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 08 dec 2022, 07:48

Calendar ortodox 8 decembrie 2022. Ce sărbătoare este joi

Sursa: peexls.com

Ce sărbătoare este joi, potrivit calendar ortodox 8 decembrie 2022? Un mare sfânt vindecător de cancer și boli cumplite este prăznuit de Biserica Ortodoxă în această zi.

Sărbătoare calendar ortodox 8 decembrie 2022. Sfântul Cuvios Patapie, tămăduitorul de cancer și multe boli cumplite, este prăznuit de Biserica Ortodoxă în această zi.

Moaștele Sf Patapie se află în orașul Loutraki, din Grecia, la mânăstirea care-i poartă numele.

Rugăciunea care alungă toate necazurile și bolile cele cumplite, pe care este bine să o rostească joi toți credincioșii.  

Citește și: Calendar Ortodox 7 decembrie 2022: Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș, sărbătoare cu cruce roșie! Rugăciunea care vindecă toată boala și neputința

Calendar ortodox 8 decembrie 2022. Sărbătoarea Sf Patapie 

Sfântul Cuvios Patapie, tămăduitorul de cancer și multe boli cumplite, sărbătoare calendar ortodox 8 decembrie 2022. 

Sf. Patapie s-a născut în anul 380 în orașul Teba din Egipt. Tatăl lui era guvernatorul regiunii și urmașul unei binecunoscute familii egiptene. El și soția lui erau creștini evlavioși și l-au îndrumat pe fiul lor în citirea Scripturii.

Când Patapie a ajuns la vârsta potrivită, părintii lui i-au adus profesori reputați din Alexandria, capitala Egiptului, pentru a-l instrui în domeniul științelor, matematicii, filosofiei și retoricii. Datorită educației sale, a înțeles repede cât de trecătoare era viața din lumea aceasta și s-a simțit atras de viața ascetică. În acest sens a fost inspirat mai ales de Clement, Atanasie și Origen, scrie orthdoxwiki.org

Citește și: Zile libere de la stat de Bobotează și Sfântul Ioan. 6 și 7 ianuarie ar putea fi declarate zile libere legale

În anul 435, Patapie a plecat de la schitul său din munți, continuându-și drumul spre Constantinopol. L-a luat cu el pe de-acum monahul Șenuta. Când au ajuns la Constantinopol, cei doi s-au dus, fără să spună cine erau, la Mănăstirea Maicii Domnului din Vlaherne, unde au primit o chilie din cele construite chiar în zidul de apărare a orașului. Rămânând necunoscuți celorlalți, Patapie și ucenicul său și-au reluat nevoințele, petrecându-și vremea în posturi aspre, privegheri și rugăciuni, ca niște monahi de rând.

A devenit făcător de minuni, vindecând pe mulți de bolile lor.

A trecut la Domnul în anul 463, la vârsta de 83 de ani și a fost înmormântat de ucenicii săi în Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Petra, Constantinopol, biserică ce s-a aflat mai târziu sub protecția familiei imperiale a Paleologilor, și mai ales a Sfintei Ipomoni, mama ultimului împărat al Bizanțului, Constantin Paleologul.

După adormirea Sfântului, Biserica a strâns și păstrat cu grijă istoria vieții și a sfintelor sale moaște.

Calendar ortodox 8 decembrie 2022. Rugăciune vindecătoare 

Paraclisul Sfântului Cuvios Patapie, tămăduitorul de cancer și multe boli 

Canonul Sfântului Cuvios Patapie

Cântarea 1

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Ocrotitor şi solitor al nostru fiind către Ziditorul, Patapie, roagă-te cu osârdie să ne izbăvim din primejdii şi din necazurile cele de multe feluri.

Ca unul ce în sfințenie ai săvârşit viaţa ta şi pe noi ne sfinţeşti şi ne izbăveşti de toată mânia, Părinte, cu harul cel purcezător din sfintele tale moaşte.

Ca un adevărat slujitor al Domnului, tămăduieşte, Părinte, durerile inimilor şi suferinţele trupurilor celor care cer fierbinte solirea ta.

Ceea ce eşti Maica Făcătorului tuturor şi vistieria milostivirii necheltuită, milostiveşte-te fecioară spre robii tăi şi mijloceşte-ne sănătate sufletelor şi trupurilor.

Cântarea a 3-a

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

În chip înţelegător privind ca un împreună-pătimitor, Cuvioase, spre binecredincioşii creştini ce caută pururea scăpare la tine, nu înceta, de Dumnezeu cugetătorule, a depărta toată sminteala de la dânşii.

Sfânta racla ta, Sfinte, sfinţenie izvorăşte prin Duhul Sfânt, sfinţindu-ne trupurile şi sufletele, de Dumnezeu purtătorule, de patimi şi de toată întinăciunea curăţindu-ne.

Nu înceta a te ruga pentru noi, Cuvioase, să se dăruiască iertare de greşeli şi izbăvire de toată strâmtorarea şi necazurile acestei vieţi celor ce aleargă cu credinţă la acoperământul tău.

Ceea ce ai născut fără de bărbat pe Pricinuitorul tuturor şi, după naşterea cea negrăită, Fecioară ai rămas, păzeşte-mă neîntinat cu sufletul, cu mintea şi cu inima, ceea ce eşti una pururea Fecioară, Ajutătoarea tuturor.

Izbăveşte de toată nevoia şi necazurile acestei vieţi pe cei ce cu credinţă aleargă la ajutorul tău, Patapie, de Dumnezeu purtătorule.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna, glasul al 2-lea:

Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu: Stăpână, vino degrab şi ne mântuieşte din nevoi, ceea ce eşti una grabnic folositoare.

Cu credinţă fierbinte alergând turma ta la al tău ajutor, Patapie fericite, de cursele şarpelui şi de smintelile cele amare se slobozeşte; căreia dă-i bună statornicie a vieţii şi al dumnezeieştii dragoste foc fără de materie.

Cântarea a 4-a

lrmosul: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Caută cu împreună-pătimire, Sfinte, pe cei ce cu evlavie stau la racla ta sfântă, Patapie, şi dăruieşte-le cererile lor.

Arşiţa patimilor şi văpaia neputinţelor stinge-o cu roua harului tău, Părinte, şi bucurie slugilor tale dăruieşte.

Alungă, Sfinte, pe vrăjmaşul cel gândit, cela ce se oşteşte împotriva turmei tale, dăruindu-i acesteia binecuvântarea ta.

Pe Dumnezeu, pe Cel Ce L-ai născut, Fecioară fără prihană, pentru bunătatea Sa roagă-L să dăruiască iertare greșelilor noastre.

Cântarea a 5-a

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Pe noi, copiii tăi, Părinte Cuvioase, nu ne lăsa, căutând de sus părinteşte şi adu pace sufletelor noastre.

Plineşte cu împreună-pătimire, Părinte Cuvioase, cererile celor ce de pretutindeni aleargă pururea la tine cu credinţă, Patapie.

Tămăduire sufletelor şi trupurilor înnoire de la racla ta pururea primim; pentru aceasta ca pe un acoperitor te lăudăm pe tine.

Având multă îndrăznire spre Cel pe Care L-ai născut ca Maica cea Adevărată Acestuia, Fecioară, cere să se mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 6-a

lrmosul: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Să ne izbăvim de ispitele acestei vieţi şi să ne învrednicim de linişte adâncă şi să ni se dea strop al milei celei dumnezeieşti roagă pe Ziditorul, Patapie, făcătorule de minuni, neadormite turn de veghe al binecredincioşilor.

Plin fiind de lumina cea cerească ca un slujitor al lui Dumnezeu, de Dumnezeu purtătorule, întunecarea patimilor noastre risipeşte-o şi ziua cea de bucurie a nepătimirii fă să răsară nouă, Înţelepte, cu rugăciunile tale cele purtătoare de lumină către Domnul.

Bună mireasmă cu adevărat cerească răspândeşte Sfintelor Tale moaşte şi goneşte putoarea patimilor necurate şi duhurile răutăţii. De aceasta apropiindu-ne cu evlavie culegem toată bucuria, Sfinte.

Izbăveşte de toată nevoia şi necazurile acestei vieţi pe cei ce cu credinţă aleargă la ajutorul tău, Patapie, de Dumnezeu purtătorule.

Curată, ceea ce prin cuvânt Cuvântul în chip netâlcuit în zilele cele mai de pe urmă ai născut, pe Acesta pentru noi roagă-L ca Ceea ce ai îndrăznire de Maică înaintea Lui.

Condac, glasul al 2-lea:

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Spre ajutorul tău cel tare grăbind ca spre un liman de linişte, Cuvioase, din valurile vieţii ne izbăvim si de tot viforul cumplitelor necazuri; pentru aceasta harul tău propovăduim.

23 ianuarie 2023, zi liberă. Ce angajați vor beneficia de liber în prima lună a noului an

Prochimen: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih:  Fericit bărbatul care se teme de Dumnezeu, întru poruncile Lui va voi foarte. 

Sursă: doxologia.ro

 


Cristina și Radu au parte de primele tensiuni, în Casa iubirii! Ce anume a supărat-o pe tânăra concurentă! Iată ce decizie au luat cei doi în privința relației lor! „M-a deranjat în camera roșie un gest pe care l-ai făcut!”

Primele momente tensionate pentru Cristina și Radu! Tânăra a mărturisit ce anume a deranjat-o la comportamentul partenerului ei. Iată ce se va întâmpla cu idila lor în Casa iubirii!

Cookies