Bronz sub cod roşu de radiaţii!

Bronz sub cod roşu de radiaţii? Deşi medicii avertizează că nu e de glumă cu soarele în aceste zile, românilor puţin le pasă! Ştiu una şi bună: dacă sunt la mare, trebuie să stea la plajă! Nu pleacă de acolo decât, poate, pe targă! Nici nu e de mirare că, zilnic, medicii au de-a face cu sute de cazuri de insolaţie.

Mare atenţie! Indicele radiaţiei ultraviolete a depăşit valoarea de 8. Pielea şi ochii dumneavoastră sunt în pericol! Pe mine nu mă poate afecta nimic! Aşa probabil că îşi spun cei care stau tolăniţi la soare, la orele prânzului, deşi afară sunt 37 de grade Celsius. În fiecare zi la corturile de prim ajutor de pe plajă, turiştii ajung mai mult morţi decât vii. Dar ce le pasă românilor? Bronzul înainte de toate , chiar dacă ajung la spital. Nu e de mirare că într-o singură zi la ambulanţă au apelat numai puţin de 300 de turişti ameţiţi de căldură. Dacă sunt folosite după ureche, ţinute în soare sau cumpărate de la tarabă, chiar şi faimoasele creme de protecţie solară- fac mai mult rău decât bine. Insolaţia, petele negre, îmbătrânirea prematură a pielii ori cancerul de piele sunt doar câteva din riscurile expunerii la soare. Medicii avertizează că persoanele cu pielea albă şi foarte albă nu trebuie să stea la soare după ora 10 dimineaţa şi să folosească o cremă cu factor de protecţie 40 sau 50+. Persoanele cu pielea mai închisă la culoare beneficiază de o fotoprotectie mai bună şi pot sta la soare şi până la ora 11. În cazul lor, loţiunea de protecţie trebuie să aibă un factor cuprins între 25 şi 30.

 

Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setări confidențialitate