BOMBA: Ion Iliescu a spus cine au fost "teroristii" de la Revolutie

Fostul președinte Ion Iliescu a rememorat cum a trăit Revoluția din decembrie 89

Fostul președinte Ion Iliescu a rememorat cum a trăit Revoluția din decembrie 89, cine au fost teroriștii, de ce au fost executați atât de repede soții Ceaușescu și cum anarhia a fost un pericol real pentru România acum 30 de ani.

În opinia sa, ceea ce a provocat confuzie și focurile fratricide, soldate cu zeci de victime, în zilele Revoluției, a fost acțiunea unui grup fidel lui Nicolae Ceaușescu.

“Era un grup legat nemijlocit de Ceaușescu și care erau responsabili până la moarte de viața lui Ceaușescu și ăștia s-au menținut pe pozițiile lor și asta a și creat aceste elemente de ciocniri, în primă fază. Dar până la urmă a predominat poziția de ansamblu a Armatei și a ofițerimii, a corpului de comandă a Armatei, care i-a izolat chiar și pe cei care rămăseseră în jurul lui Ceaușescu. Și a fost factorul decisiv. Și s-a văzut că odată cu judecarea și execuția lui Ceaușescu au încetat confruntările militare”, a spus fostul președinte.

Citeste si: Executia Elenei si a lui Nicolae Ceausescu. Petre Roman a vorbit despre caseta cu procesul si executia pe care i-a dat-o Stanculescu

Citeste si: Revolutia din '89, rezolutie in Parlamentul European. Vom afla adevarul

Întrebat unde au dispărut teroriștii, deși unii au fost filmați prin spitale sau când au fost prinși, Ion Iliescu a răspuns: „Asta reflectă situația în care ne aflam, lipsa totală de organizare pentru procesul la care asistam. Pentru procesul în care intrase viața în general, viața publică din societatea noastră, am putut constata faptul ca atare, dar în ultimă instanță faptul că, până la urmă, indiferent de unde erau, ce erau, că erau suspiciuni că erau străini, că veniseră niște arabi care fuseseră implicați… nu s-a putut nici asta dovedi, că aceia au acționat. Deci au fost oamenii legați de interesele clanului Ceaușescu, care s-au simțit datori să își îndeplinească misiunea lor pentru care fuseseră plătiți. În momentul în care au văzut că totul se prăbușește, au și dispărut. Și e păcat că nu au fost judecați ca atare”, a spus Ion Iliescu, potrivit digifm.

Cum fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, a afirmat că în acea perioadă mai toate serviciile secrete străine au fost prezente în România, Ion Iliescu a fost întrebat dacă au existat pericole externe sau dacă existau interese față de țara noastră, care să vulnerabilizeze.

Interese există întotdeauna și dorințe de a folosi diverse conjuncturi. Eu cred că forța revoluției române a fost că a creat aceste structuri care să afirme demnitatea noastră națională și ne-a ajutat să ne apărăm de orice fel de asemenea lucruri. Să știm să le afirmăm, să ne apăram interesele prin forța noastră și să căpătam respectul tuturor”, a susținut fostul șef al statului.

sursa: digifm

Citeste si: Ion Iliescu, interviu pentru presa rusa: "Relațiile dintre România și Rusia nu pot fi considerate normale după niciun criteriu"

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate