Bobotează 2021. Motivul pentru care nu e bine să speli, să calci și să dai bani cu împrumut în această zi

,
boboteaza
Ce nu e bine sa faci de boboteaza

Sărbătoarea Botezului Mântuitorului este acompaniată de o mulţime de datini şi obiceiuri, păstrate din cele mai vechi timpuri.


In articol:

Credincioşii din toată ţara se bucură în data de 6 ianuarie de ultima dintre sărbătorile de iarnă, şi anume Boboteaza. Deşi majoritatea superstiţiilor de Bobotează sunt asociate cu Ajunul acestei sărbători, există lucruri pe care tradiţia ne îndemnă să le facem şi în ziua sărbătorii propriu-zise.

Ce sărbătorim de Bobotează

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

Domnul Iisus a mers la Iordan pentru a Se boteza, la 30 de ani. Acolo, Sfântul Ioan Botezatorul I-a Spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Atunci s-a săvârşit mare minune şi cerurile s-au deschis. Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar glasul Părintelui Ceresc a spus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi catolici.

Citeste si: Ce nume sărbătorim de Sfântul Ion? Cui trebuie să-i urăm "La mulţi ani" pe 7 ianuarie

Ce să nu faci de Bobotează

boboteaza
Boboteaza 2021

Sarbatoarea Botezului Domnului cuprinde, pe langa sfintirea apei şi o serie de datini populare, printre care intrecere înot a barbatilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot sau cel practicat de fetele nemăritate, care pun busuioc sub perna pentru a-şi visa ursitul.

De Bobotează nu este indicat să spălăm rufe, deoarece se crede că în ziua această toate apele sunt sfinţite.

Mai mult, spălatul rufelor ar trebui evitat pentru următoarele opt zile până la sfârşitul praznicului. Apa sfinţită luată acum puteri miraculoase şi nu se strică niciodată.

De asemenea, în această zi nu se dă nimic cu împrumut. La ţară oamenii nu împrumutau nici măcar jăratec sau foc din sobă. Tradiția spune că dacă vei da ceva de împrumut, vei repeta acest obicei tot anul şi vei rămâne păgubit.

Bătrânii spun că în această zi este bine să te fereşti de orice împrumut, fie că dai, fie că iei.

Ziua când apa devine "vie"

Apa este un simbol al vieții, renașterii, regenerării, dar și al purificării. Ea devine un element central al sărbătorii de Bobotează. Se crede că puterea duhului sfânt este atât de mare în această zi încât apele rămân sfințite pâna la 8 săptămâni după Bobotează.

De aici vine şi credinţa de a nu spăla rufe în cele 8 zile de după sărbătoare, altfel vei spurca apele.

Citeste si: Ce trebuie să faci cu aghiasma din alți ani pe care o ții în casă

Există şi obiceiul de a consuma agheasmă mare timp de 8 zile, din ajunul Bobotezei până la încheierea praznicului, pe 13 ianuarie. Apa sfințită se bea întotdeauna pe nemâncate şi se spune că este bună de deochi, dar și pentru a alunga răul sau crizele de nervi sau panică.

Citeste si: Ce trebuie să faci cu aghiasma imediat după ce aduci de la biserică

 

 

Citește-ne pe
Citește și:

Ce nume sărbătorim de Sfântul Ion? Cui trebuie să-i urăm "La mulţi ani" pe 7 ianuarie

Dacia dă drumul comenzilor pentru automobilul electric Spring: te poate costa sub 10.000 de euro

Ana Porgras rupe tăcerea! Motivul real pentru care a fost propusă de Jador și eliminată de la Survivor România

Traditii de Sfantul Ion. Ce sa nu faci pe 7 ianuarie ca sa te feresti de rele

Ce trebuie să faci cu aghiasma imediat după ce aduci de la biserică

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies