Robert Lupu, cel care i-a luat viața, își exprimase ani la rând obsesia pentru ea, chiar și într-o carte scrisă și publicată pe cont propriu, după ce nicio editură nu a dorit să o accepte.
Criminalul ar fi urmărit-o ani la rând pe Teodora
Fata, intrată într-o relație cu Robert Lupu de la doar 14 ani, a fost victima unei urmăriri constante, în ciuda plângerilor penale și a ordinelor de restricție. Criminalul, în vârstă de 49 de ani, a ignorat cu bună știință limitele legii și a sfidat autoritățile. Mai grav, acestea nu au intervenit eficient nici când pericolul era iminent.
Conform observatornews.ro, cu o oră înainte de crimă, nașa Teodorei a avertizat-o că Robert dădea târcoale locului de joacă. „I-a spus să se păzească, doar că victima i-a spus că totul s-a terminat de mult între cei doi și că se simte în siguranță, aici.”
Citește și: Primele declarații făcute de Alex, soțul Teodorei Marcu, de la căpătâiul acesteia: „Din păcate...”
Dar Robert Lupu venise pregătit. Avea două pistoale, iar mașina lui fusese înregistrată în sistemul de securitate al complexului, semn că mai fusese acolo. A împușcat-o pe Teodora de patru ori, chiar în timp ce aceasta își ținea copilul de doi ani în brațe.
Criminalul ar fi fost bolnav de cancer
Conform sursei menționate anterior, Robert Lupu fusese diagnosticat cu cancer, iar apropierea sfârșitului pare să-i fi alimentat gestul extrem. În cartea publicată de el într-o cafenea, detalia relația cu Teodora și o serie de gânduri obsesive:
„Mi-am dat seama că personajul se află în carte. Pe paginile din carte. Ghinionul meu şi al ei a fost că se încadra în tiparul meu exigent. Îmi încarc armele full de muniţie cupidoniană. Ochesc şi trag în plin. Punct ochit, punct lovit. Mortal”, a povestit o chelneriță despre manuscrisul sinistru.
Încă de la începutul relației, Robert Lupu fusese violent. După ce Teodora a decis în 2021 să încheie orice legătură, s-a ales cu amenințări cu moartea și cu casa spartă.
Citește și: Ce se întâmplă cu criminalul Teodorei Marcu. Ce decizie a luat familia lui
Conform sursei menționate mai sus, tot în 2021, Teodora a formulat plângeri penale la Parchetul Bacău și DIICOT, acuzându-l pe Robert că i-a furat un computer și i-a sustras 3.000 de euro. Dosarele au fost clasate, procurorii considerând prejudiciul „prea mic”. A reclamat și faptul că bărbatul are arme de foc. Răspunsul instanței a fost unul revoltător:
„Va fi respinsă solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul la predarea armelor deţinute întrucât, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a probat faptul că acesta ar poseda arme sau că ar fi folosit astfel de mijloace.”
Într-o perioadă de aproape două decenii, Robert Lupu a adunat un cazier consistent:
-
2005 – condamnat în Italia pentru furt
-
2012 și 2019 – suspect de proxenetism
-
2015 – audiat pentru jaf