Birce Akalay și İbrahim Çelikkol fac parte din categoria celor mai apreciați actori ai momentului în Turcia, datorită talentului lor uriaș dovedit în numeroase producții în care au jucat de-a lungul carierei lor. Aceștia s-au cunoscut pe platourile de filmare unde s-au mai intersectat și au colaborat cu succes. De curând, Ibrahim Celikkol a jucat din nou alături de Birce Akalay, motiv pentru care aceștia au legat o frumoasă prietenie și au început să fie văzuți împreună din ce în ce mai des. Presă turcă s-a grăbit să lanseze anumite zvonuri despre faptul că între cei doi actori ar există ceva mai mult decât o simplă prietenie. Iată ce mărturisiri a făcut Birce Akalay în legătură cu aceste speculații.
Birce Akalay a dat cărțile pe față și a spus ce se întâmplă de fapt, între ea și İbrahim Çelikkol
Publicul din România l-a cunoscut pe celebrul actor Ibrahim Celikkol încă din anul 2012, când a jucat în serialul Iffet, iar apoi a reapărut pe micile ecrane în producția Prizonieră destinului și anul acesta în serialul Mă numesc Zuleyha. La scurtă vreme după încheierea colaborării sale cu echipa de producție a serialului Mă numesc Zuleyha, Ibrahim a fost cooptat să joace într-un nou proiect important, în care a avut-o drept partenera pe superbă Birce Akalay.
Fanii lor s-au gândit că între cei doi s-ar putea înfiripă o poveste de iubire și dincolo de platourile de filmare, iar presă turcă a speculat de asemenea că între cei doi actori ar există o relație de iubire, mai ales că celebrul Ibrahim a divorțat de curând și mai mult decât atât aceștia au fost
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Potrivit viatacuaromadecafea.com, întrebată despre speculațiile care au apărut în presă cu privire la relația cu İbrahim Çelikkol, actrița a spus că acesta îi este un foarte bun prieten, așa cum prietenă îi este și fosta lui soție. Și totodată a mai subliniat că o întristează apariția unor astfel de știri. De asemenea Birce Akalay a mai menționat și faptul că nu are o relație în prezent și că singură ei preocupare este cea profesională și este foarte mulțumită de ceea ce realizează.