”Regele a fost un mare model, un mare om cu caracter”, spune, cu lacrimi în ochi, un bărbat plecat la ora 6.00 din Slatina.
La ora 14.00, cortegiul funebru porneşte spre Gara Regală Băneasa pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Gara Băneasa.
Ora 17.30. Trenul Regal soseşte în Gara din Curtea de Argeş. Militarii Brigăzii 30 Gardă, din vagonul mortuar vor preda altor militari, de pe peron, sicriul şi crucea. Semnal scurt de trompetă, urmat de marşuri funebre. Militarii parcurg peronul gării. Familia Regală va urma sicriul, în ordinea de precădere. La ieşirea din gară, se vor afla în faţă, Garda de Onoare şi Muzica Militară. Vor fi introduse sicriul şi apoi crucea în maşinile mortuare, iar cortegiul funerar se va deplasa spre Catedrala din Curtea de Argeş.
La ora 17.50, la Catedrala din Curtea de Argeş, va avea loc slujba de înhumare în Catedrală oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.
Primarul oraşului regal Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, declara, corespondentului MEDIAFAX, că totul este pregătit pentru funeraliile Regelui Mihai şi că se aşteaptă la prezenţa a peste 10.000 de oameni. (sursa wowbiz.ro)