Premierul Slovaciei Robert Figo se afla în mijlocul oamenilor, adunați în fața casei de cultură, când a fost împușcat, acesta căzând la pământ. Gărzile sale de corp au intervenit rapid și l-au ridicat, urcându-l într-o fracțiune de secundă în mașină.
Cum și-a motivat Juraj Cintula fapta odioasă?
Martorii oculari au declarat prin intermediul rețelelor sociale că atacatorul a strigat inițial la Robert Fico, care s-a întors pentru a-i strânge mâna, moment în care rafala de focuri de armă a început. Bărbatul pensionar a fost rapid imobilizat de organele de ordine și în prezent se află în custodie, cazul fiind preluat de Agenția Națională de Combatere a Criminalității, după cum anunță News.ro
În mediul online s-a vehiculat un material video în care suspectul Juraj Cintula, după ce a fost arestat de poliție, explica motivul din spatele atacului, anunță publicația tvnoviny.sk.
„Nu sunt de acord cu politicile guvernului. Mass-media a fost lichidată. De ce este atacată RTVS, de ce Mazak este concediat din funcție”, au fost cuvintele celui care l-a împușcat pe Robert Fico.
Bărbatul în vârstă de 71 de ani are inclinații artistice și avea publicate mai multe volume de poezii. În anul 2016 el însuși a fost victima unui atac într-un centru comercial din orașul Levice, când un bărbat aflat sub influența substanțelor narcotice, la lăsarea serii, a intrat în magazinul unde J.C.
lucra ca agent de pază, agresându-l.Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Fiul suspectului nu știa de intențiile tatălui său
Presa din Slovacia a intrat la scurt timp în contact cu fiul atacatorului, iar acesta a declarat că nu se aștepta la acest gen din partea tatălui său, care deținea în mod legal permis de port-armă.
„Nu am absolut nicio idee despre ce intenţiona tata, ce plănuia, de ce s-a întâmplat acest lucru”, a mărturisit fiul.
Când a fost întrebat dacă tatăl său îl ura pe premier, băiatul a răspuns scurt.
„Să o spunem aşa- nu l-a votat. Asta e tot ce pot spune despre asta”, a completat acesta.
Fiul agresorului a negat orice zvon cum că tatăl său ar fi suferit de vreo boală psihică sau s-ar fi aflat sub tratament.
„Poate că a existat un scurtcircuit, nu ştiu. El este mai agitat, dar că s-ar fi ocupat de el un psihiatru sau lucruri de genul acesta, nu”, a explicat bărbatul.
Orășelul Handlova, cel cu pricina, are doar 18 mii de locuitori și se află la 2 ore distanță cu mașina de capitala Bratislava, aproximativ 190 de km.
Premierul slovac a fost transporat de urgență cu un elicopter la spitalul din Banska Bystrica, la o distanță de 60 de km de locul producerii atacului, acesta fiind cel mai mare oraș din apropiere.