De aici si pana la a pune pe picioare una dintre cele mai bune scoli din lume, n a mai fost decat un pas. E profesoara pe care strainii o cauta, si de care scoala romaneasca ar avea nevoie acum mai mult ca niciodata.
E lectia de scoala altfel pe care Simona Baciu o preda zilnic la colegiul de la Cluj, celor aproape 700 de elevi din 30 de tari.
De aici si pana la a pune pe picioare una dintre cele mai bune scoli din lume, n a mai fost decat un pas. E profesoara pe care strainii o cauta, si de care scoala romaneasca ar avea nevoie acum mai mult ca niciodata.
Zilele trecute, Iulia Vântur și Salman Khan au participat la înmormântarea unui culturist celebru din India
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri pentru Programul Național FIV 2025, prin care statul oferă sprijin financiar cuplurilor și persoanelor singure care își doresc un copil.
O operațiune de aterizare s-a transformat într-un coșmar pe Aeroportul Internațional din Hong Kong, luni dimineață, când un avion de marfă s-a izbit de un vehicul aflat pe pistă și a ajuns în apele portului.
Moment romantic în ediția de azi, 10 februarie, a emisiunii Casa Iubirii. Daniel i-a oferit un trandafir roșu lui Criss, iar gestul a aprins flacăra pasiunii.