Asistenta, urmărită penal!

S-a găsit un vinovat pentru dezastrul de la Maternitatea Giuleşti!

Anchetatorii au declanşat urmărirea penală împotriva unei asistente. Potrivit probelor, femeia ar fi lipsit din salon timp de 12 minute, adică în perioada în care bebeluşii ardeau de vii. În acelaşi timp, autorităţile încearcă să şteargă urmele nenorocirii. Maternitatea Giuleşti a intrat de astăzi în reparaţii. Nimic nu va şterge din mintea şi sufletul acestei bunici clipă în care şi-a dus la groapă singură nepoată. Nimic nu va alina durerea mamelor care în urmă cu doar o săptămână treceau de la extaz la agonie. Între timp, procurorii au continuat şi astăzi cercetările în acest caz în care acuzaţiile sunt extrem grave:  ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă. . E doar o chestiune de ore până când vor afla cine se face vinovat de tragedia celor 11 bebeluşi arşi de vii la peste 200 de grade celsius în salonul de reanimare. Închiderea maternităţii Giuleşti a dat peste cap activitatea celorlalte spitale de specialitate. Pentru că nu pot trimite gravidele acasă, unele unităţi spitaliceşti au acum de două ori mai mulţi bebeluşi decât ar trebui. Medicii spun că în aceste condiţii pot apărea oricând infecţii în spitale.  La maternitatea filantropia de exemplu, 15 nou născuţi prematuri împart doar zece incubatoare. Mai mult, mămicile sunt externate la numai 48 de ore de la intervenţiile de cezariană , astfel încât gravidele să nu fie plimbate între spitale. Deşi cu fiecare zi care trece, se vor şterge urmele tragediei de la giuleşti, cei şase bebeluşi arşi de vii vor păstra pecetea sistemului bolnav în care s-au născut. Starea lor rămâne critică, iar medicii de la spitalul grigore alexandrescu spun că abia peste zece zile, copii vor putea ieşi din şoc. Deşi nu sunt mai mari decât o palmă de om, bebeluşii îi uimesc pe medici, în fiecare zi, cu dorinţa lor uriaşă de a supravieţui. În al 12 lea ceas, autorităţile fac controale peste controale. Concluziile sunt triste: tragediile se pot repeta oricând. Şi asta fie din cauza lipsei de personal, fie pentru că cei care ar trebui să aibă grijă de sanatatatea pacienţilor nu dau doi bani pe responsabilitate.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate