Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu Pop, prin fundația care îi poartă numele, sprijină tinerii care fac performanță în educație, dar provin din familii cu posibilități materiale reduse. Din economiile personale, ierarhul a decis să ofere 25 de burse elevilor, studenților, masteranzilor și doctoranzilor. Ce condiții vor trebui să îndeplinească viitorii bursieri?
Arhiepiscopul Irineu oferă 25 de burse de studii
În anul 2018, Arhiepiscopul Irineu a înființat fundația care îi poartă numele cu ajutorul căreia ajută persoanele vulnerabile.
De menționat este faptul că fondurile provin din economii personale și urmează să fie acordate persoanelor cu rezultate bune la învățătură.
Viitorii bursieri își pot depune dosarele până la data de 30 septembrie 2025.
Citește și: Elevii care vor primi, până la urmă, burse de merit. Noi reguli anunțate de ministrul Educației
Cât valorează bursele oferite de Arhiepiscopul Irineu?
Sesiunea de depunere a dosarelor a fost deschisă la începutul acestei săptămâni, iar bursele valorează între 500 și 700 de lei. Înaltpreasfințitul a precizat că îți dorește ca cei 25 de bursieri care urmează să primească ajutorul vor fi aleși dintre elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi.
Bursele urmează să fie acordate astfel:
- 500 de lei/lună pentru elevi, pe o perioadă de 9 luni;
- 600 de lei/lună pentru studenți, pe o perioadă de 9 luni;
- 600 de lei/lună pentru masteranzi, pe o perioadă de 9 luni;
- 700 de lei/lună pentru doctoranzi, pe o perioadă de 12 luni.
Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii burselor?
Bursele sunt dedicate atât tinerilor cu rezultate școlare foarte bune, cât și celor care demonstrează un comportament etic și o implicare activă în viața comunității.
Totuși, pentru a putea intra în posesia ajutorului financiar din partea Arhiepiscopul Irineu, candidații trebuie să participe la o sesiune de depunere a dosarelor. De menționat este faptul că dosarele vor putea fi trimise prin Poșta Română sau vor putea fi depuse direct la Secretariatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei cu sediul pe strada Mihai Viteazul, nr. 16. De asemenea, elevii și studenți trebuie să mai îndeplinească un criteriu și anume cei care aplică trebuie să aibă media de absolvire minim 8,50.
În comunicat mai este precizat faptul că venitul mediu pe membru de familie, în ultimele trei luni, să nu depășească suma netă de 1.000 de lei.
Condițiile de participare, fișa-tip a aplicantului, precum și actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director al Fundației și publicat pe site-ul www. reintregirea.ro, la secțiunea Centrul eparhial/Asociații și fundații/Fundația „Arhiepiscopul Irineu Pop”. De asemenea cei care doresc să afle mai multe detalii pot suna la numărul de telefon afișat pe site.