Anca Țurcașiu este una dintre cele mai talentate și apreciate actrițe și cântărețe din România, care a făcut întotdeauna furori cu vocea să, dar și cu silueta ei de invidiat. Îndrăgită artista are vârstă de 51 de ani însă arată uluitor de bine, reușind să își mențînă încă silueta din tinerețe.
Anca Țurcașiu își lansează prima colecție de haine
Deși în urmă cu doi ani a trecut printr-un divorț dureros, celebra Anca Țurcașiu a găsit puterea și determinarea de a merge mai departe de dragul fiului ei, Radu, pe care îl
Invitată în platoul Teo Show, Anca Țurcașiu a venit cu o veste uluitoare despre faptul că își lansează prima colecție de haine, realizate datorită imaginației și creativitățîi sale. Îndrăgită cântăreața a mărturisit că nu ii vine încă să creadă faptul că a reușit să se orienteze și către partea de fashion și chiar i-a ieșit totul așa cum a plănuit până
"Este vorba despre niște obiecte vestimentare pe care le-am creat împreună cu această echipa minunată cu care am început această colaborare de câteva luni de zile și sunt foarte fericită de lucrul această! N-aș fi crezut vreodată că o să întru în domeniul acesta! Am fost la un festival de modă, la Transilvania Fashion Festival și Alin Galatescu care era acolo director de organizare al festivalului mi-a povestit de această echipa de doamne și domnișoare minunate de la atelierul cu care am început această colaborare!
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Eu i-am povestit că vreau să întru în așa ceva, pentru că am desenat doar mobilă până acum și vreau să încep să desenez și să găsesc niște produse pe care nu mi le găseam nicăieri deși mi le doream foarte mult pentru mine! Și a fost de foarte bună augur pentru că a fost o chimie extraordinară între noi de la prima întâlnire! Am știut cu siguranță că vom fi împreună într-un proiect foarte frumos și iată că pe parcursul câtorva luni de zile am reușit să punem în practică toate gândurile noastre, toate dorințele noastre și eu zic că au ieșit niște produse reușite!", a spus Anca Țurcașiu.