Amenzi usturătoare și pedepse cu închisoarea pentru cei care încalcă legea privind protecția animalelor. Ce nu au voie să facă cei care dețin animale

,
pedepse protectia animalelor

Pedepse mai mari pentru cei care încalcă legea privind protecția animalelor 

[Sursa foto: PixaBay]

Legea privind protecția animalelor a fost schimbată în acest an, astfel că toți cei care dețin animale trebuie să știe că riscă amenzi mari și chiar pedepse cu închisoarea dacă încalcă regulile. Iată care sunt faptele pentru care se aplică cele mai mari pedepse.


In articol:

Autoritățile au decis să înăsprească sancțiunile pentru cei care maltratează animale, totul pentru a descuraja astfel de fapte. Astfel, cei care nu respectă legea privind protecția animalelor se pot alege cu amenzi cuprinse între 3.000

și 12.000 de lei, dar și cu pedepse cu închisoarea de la șase luni până la șapte ani, în funcție de gravitatea faptei. Iată ce le este interzis deținătorilor de animale.

Reguli noi pentru proprietarii de animale. În ce condiții riscă amenzi usturătoare și pedepse cu închisoarea? 

Legea privind protecția animalelor a fost modificată în această primăvară, reprezentanții autorităților luând decizia de a-i pedepsi dur pe cei care ajung să maltrateze animalele. Astfel, cei care dețin animale trebuie să știe că există o listă lungă de lucruri care le sunt interzise și pentru care pot primi amenzi mari sau chiar pedepse cu închisoarea. 

Conform legii  205/2004 privind protecția animalelor, cei care le dețin pot primi amenzi cuprinse între 3.000 și 12.000 de lei dacă nu le asigură acestora: 

  • un adăpost corespunzător;
  • hrană și apă suficiente;
  • posibilitatea de mișcare suficientă;
  • îngrijire și atenție;
  • asistență medicală;

Amenzi riscă și acei proprietari de animale care le folosesc pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri. 

Abandonarea și/ sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului, administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului sau utilizarea de mijloace de dresaj care să nu provoace traume psihice sau fizice ori care să nu prejudicieze sănătatea/ bunăstarea animalului sunt alte trei contravenții care sunt pedepsite prin lege, potrivit avocatnet.ro. 

lege protectia animalelor

Pentru anumite infracțiuni, proprietarii de animale riscă închisoare de la doi la șapte ani

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Avertisment pentru șoferi! Ce pățesc cei care utilizează telefonul mobil atunci când conduc. Amenzile sunt usturătoare

Pedepse cu închisoarea pentru cei care maltratează animalele

Atunci când vine vorba despre fapte grave, autoritățile au decis aplicarea unor pedepse cu închisoarea. Mai exact, deținătorii de animale trebuie să știe că riscă închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă pentru:

  • intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi tăierea urechilor, a cozii, a corzilor vocale, îndepărtarea chirurgicală a ghearelor și altele;
  • despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;
  • folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Închisoare de la un an la cinci ani sau amenzi riscă și cei care comit următoarele infracțiuni:

  • folosirea animalelor sălbatice aparținând sub încrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
  • folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
  • practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  • rănirea cu intenție a animalelor.

Cele mai aspre sancțiuni se aplică pentru următoarele infracțiuni: 

  • uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
  • schingiuirea animalelor;
  • organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • zoofilia.

În aceste cazuri, autoritățile impun închisoare de la doi la șapte ani, fără să existe posibilitatea ca cei care încalcă legea să primească doar amenzi pentru comiterea acestor infracțiuni. 

Citeste si: Au fost sancționați primii români care au refuzat participarea la Recensământ 2022! Amenzile depășesc 2.500 de lei

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Vești proaste pentru șoferi! Se majorează amenzile pentru circulația fără rovinietă. Ce sumă riști să plătești dacă nu respecți legea

Activista de Mediu Greta Thunberg susține că Sindromul Asperger, o tulburare mintală de tip autist, o ajută în lupta pentru climă

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Amenzile date pentru necompletarea formularului PLF vor fi anulate, iar banii restituiți

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies