Mircea Lucescu, unul dintre cei mai de succes antrenori români, revine la conducerea echipei naționale de fotbal a României, după 38 de ani de la prima sa experiență în această poziție.
El își va începe oficial mandatul la începutul lunii septembrie, odată cu debutul ediției 2024-2025 a Ligii Națiunilor.
Primul obiectiv al lui Mircea Lucescu, Liga Națiunilor
Primele meciuri oficiale pentru Lucescu în noul său mandat vor avea loc pe 6 și 9 septembrie, împotriva echipelor Kosovo și Lituania.
„Am cerut să-i văd la față, voi face tot ce e posibil ca experiența mea să-i ajute. Vreau să cunosc toți jucătorii care pot fi selecționați, mă voi consulta cu oamenii din jur care îi știu, încerc să iau contact cu ei înainte de întâlnirea pe care o vom avea.
Lucescu a subliniat importanța jucătorilor tineri și a campionatului intern în construirea unei echipe naționale puternice.
„Sunt foarte mulți jucători tineri care și-au exprimat dorința de a juca pentru România. Pe aceia trebuie să-i supraveghem. Eu mă concentrez foarte tare pe campionatul intern. Sper să crească, a început o rivalitate pozitivă. Nu poți să faci o echipă națională puternică fără cluburi interne puternice”, a explicat el.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Cariera impresionantă a lui „Il Luce”
Născut pe 29 iulie 1945, Mircea Lucescu a avut o carieră remarcabilă atât ca jucător, cât și ca antrenor. Ca jucător, a evoluat în principal la Dinamo București, unde a câștigat cinci titluri de campion al României și o Cupă a României. Și-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara, unde a început și cariera de antrenor.
La nivel internațional, Lucescu a fost selecționat de 70 de ori în prima reprezentativă a României, fiind căpitanul echipei la Campionatul Mondial din Mexic 1970. Ca antrenor al echipei naționale, a reușit calificarea la Campionatul European din 1984.
Lucescu a avut succes și în afara României, antrenând echipe precum Pisa, Brescia și Reggiana în Italia, Rapid București și Dinamo București în România, Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, și Șahtior Donețk în Ucraina, unde a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului și a câștigat numeroase titluri naționale și internaționale, inclusiv Cupa UEFA în 2009.
Pe lângă succesul pe teren, Lucescu a primit numeroase onoruri, inclusiv Ordinul Național „Crucea României” în grad de Cavaler și titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara. El este considerat unul dintre cei mai buni antrenori din istoria fotbalului, conform clasamentelor stabilite de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) și France Football.