Alertă în Bihor! Autoritățile au găsit un pește Piranha foarte periculos în apele Crișului Repede

Author: Lavinia Medrea

Autoritățile au găsit un pește Piranha foarte periculos în apele Crișului Repede

Sursa: PixaBay/ebihoreanul.ro - colaj Kanal D

Garda de Mediu din Bihor a demarat o anchetă după ce doi cetățeni din Oradea au găsit un Piranha cu burtă roșie, un exemplar foarte periculos, în apele Crișului Repede, în zona Podului Centenarului din Oradea.

Șeful Gărzii de Mediu din județul Bihor a confirmat descoperirea peștelui Piranha și a anunțat și alte instituții specializate în privința demarării unei anchete pentru identificarea persoanei care a aruncat peștele în apele Crișului Repede, relatează eBihoreanul.

Un pește Piranha a fost găsit în apele Crișului Repede

Peștele Piranha a fost găsit miercuri dimineață de către doi cetățeni din Oradea care sunt pasionați de pescuit și de ecologie. Cei doi au alertat Garda de Mediu.

„Am vrut să curățăm unul dintre locurile de pescuit din centrul orașului, de pe malul stâng al Crișului, în aval de Podul Centenarului.

La un moment dat, scoțând de pe mal cârpe și alte mizerii, am văzut plutind exemplarul de Piranha. Era mort, dar de puțin timp, cea mai probabilă explicație fiind că temperatura apei a scăzut în noaptea de marți spre miercuri sub 10 grade”
, a explicat unul dintre cei doi orădeni. 

Citește și: Video. Momentul în care un scafandru este prins în tentaculele unei caracatițe uriașe

„Piranha este un pește agresiv, carnivor și foarte vorace. Dacă s-ar înmulți în Criș, ar fi un pericol pentru întreaga faună, fiindcă ar devora ceilalți pești”, a continuat bărbatul.

Se caută persoana care a aruncat Piranha în apele Crișului Repede

La locul descoperirii a venit șeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, care a confirmat că peștele este, într-adevăr, un Piranha cu burtă roșie, o specie de apă dulce care provine din America de Sud, din bazinul Amazonului: „Este îngrijorător, dată fiind agresivitatea speciei”, a declarat Sever Șerbănescu.

Citește și: Clipe de coșmar pentru o femeie! A fost atacată de un rechin în timp ce făcea snorkeling în Hawaii

Premieră la PARADA MILITARĂ de 1 Decembrie. Ce vor putea vedea locuitorii Capitalei de Ziua Națională a României

Reprezentantul Gărzii de Mediu a declarat, de asemenea, că a anunțat și alte instituții, printre care Agenția pentru Pescuit și Acvacultură, AJVPS, ca gestionar al fondului piscicol, și Agenția pentru Arii Naturale Protejate.

„Trebuie să verificăm dacă mai sunt și alți Piranha în Criș și nu cumva să fie și în Peța. În Criș, la temperaturile coborâte de acum, nu ar rezista, dar în Peța, unde e apă termală, ar putea trăi și să se înmulțească, cu consecințe grave pentru fauna din pârâu – clean, mreană și altele”, a declarat Sever Șerbănescu.

Șeful Gărzii de Mediu a anunțat că se va încerca și identificarea individului care a aruncat peștele Piranha în apele Crișului Repede.

 


Nona pare interesată de un date cu Ionuț: „Da, mi-aș dori!”. Concurenta urmează să decidă ce va face în această privință

Nona este interesată de Patrick, dar, atunci când a intrat în „Casa Iubirii”, era îndreptată spre Ionuț. Acum, aceasta are șansa de a avea un date cu Ionuț și mâine, 2 februarie, urmează să decidă dacă va accepta sau nu.

Cookies