AFLĂ: Cine este, de fapt, Diana Lupescu, soția actorului Mircea Diaconu?

,
sotia lui mircea diaconu
Mircea Diaconu și soția lui[Sursa foto: Facebook]

Cine este Diana Lupescu, soția actorului Mircea Diaconu? Nu toată lumea știe cine este aceasta și cu ce se mai ocupă acum, la 66 de ani.


In articol:

Diana Lupescu și Mircea Diaconu și-au unit destinele în urmă cu 40 de ani, în 1980. Cei doi soți au împreună și doi copii, o fată, Ana, și un băiat, Victor.

Cine este, de fapt, Diana Lupescu, și cum a început povestea de iubire cu marele actor?

Cine este Diana Lupescu, soția lui Mircea Diaconu?  Totul despre actrița care impresionează prin frumusețea ei

Pe 7 octombrie, Diana Lupescu a împlinit vârsta de 66 de ani. Tot anul acesta, a sărbătorit 40 de ani de la nunta cu mult mai celebrul ei soț, Mircea Diaconu. Îndrăgitul actor va împlini pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, 71 de ani. 

Născută în Bacău, Diana Lupescu a ajuns însă în București, unde în 1978 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. Aceasta l-a avut drept mentor pe marele Amza Pellea. Deși inițial și-ar fi dorit să devină medic, așa cum era tradiția în familia tatălui ei, până la urmă teatrul avea să devină marea ei pasiune. 

A luat din prima examenul de admitere, în ciuda concurenței acerbe de pe vremea aceea. Diana Lupescu și-a făcut debutul în teatru în 1978, chiar în anul în care și-a terminat studiile. În film a debutat însă cu un an mai devreme, cu rolul din ”Povestea dragostei”, în regia lui Ion Popescu Gopo.

Diana Lupescu a devenit celebră datorită rolurilor din ”Buletin de București” și ”Extemporal la dirigenție”.

Primul este un film de comedie apărut în 1983, iar Diana Lupescu a jucat chiar alături de soțul ei, Mircea Diaconu, dar și alături de regretata Draga Olteanu-Matei. Soția lui Mircea Diaconu a interpretat-o pe Elvira, prietena Silviei, jucată de Catrinel Dumitrescu. 

”Extemporal la dirigenție” a apărut în 1988, iar Diana Lupescu a jucat rolul profesoarei de limba română, Luminița Cernea. După 1990, actrița nu a mai jucat în niciun film, dar a rămas pe scena teatrului românesc și în plus, a devenit și regizor. Prima

piesă regizată de Diana Lupescu a fost ”Fii cuminte, Cristofor”, din 2007. 

Citeste si: Mircea Diaconu vine marți, 27 iulie, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la ora 22:30, la Kanal D!

Diana Lupescu și Mircea Diaconu, o iubire ca în filme

Diana Lupescu l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț în luna octombrie a anului 1980. Povestea de iubire dintre cei doi este una demnă de scenariul unui film. Mircea Diaconu a făcut rost de numărul de telefon al Dianei Lupescu de la o colegă de-a acesteia. 

Pe vremea aceea, actrița lucra în Bacău, iar Mircea Diaconu a avut drum pe acolo și i-a propus direct femeii să îl invite la o cafea. După o zi petrecută împreună, actorul a întrebat-o dacă ar accepta să-i devină soție. Diana Lupescu a acceptat fără să ezite.

S-au căsătorit o lună mai târziu, în Argeș, iar anul acesta, în noiembrie au sărbătorit 40 de ani de căsnicie. Copiii lor, Ana  și Victor, nu au călcat pe urmele părinților. Băiatul familie Diaconu are 28 de ani și a terminat Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza” şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, secţia scenografie. 

În ceea ce o privește pe Ana, aceasta a studiat ”Științe și comunicare” și a fost reporter de știri, dar a jucat și în filmul ”Poveștile Alexandrei”, chiar alături de celebrul ei tată. Ana Diaconu are și o fetiță, din căsătoria cu fotbalistul Marius Nae.  

Citeste si: Buletin de Bucuresti

 

Citește-ne pe
Citește și:

Live Stream Online „40 de întrebări cu Denise Rifai” - Ediţia de marți, 20 iulie 2021 - VIDEO Mihai Tudose, invitatul lui Denise Rifai

VIDEO | Ministrul Educației, dezamăgit de atitudinea părinților: 99% dintre părinții elevilor dintre-o școală din Capitală, împotriva testării

BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit! Este SCANDAL IMENS

Damian Drăghici, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, dezvăluiri inedite, aseară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”: „Mulți ani m-am simțit un cerșetor, și după ce...

Live Stream Online „40 de întrebări cu Denise Rifai” - Ediţia de marți, 13 iulie 2021 - VIDEO. Damian Drăghici, față în față cu Denise Rifai!

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies