Adi Sînă și Anca Serea, probleme financiare grave? Au datorii de mii de euro

,
Adi Sînă și Anca Serea
Adi Sînă și Anca Serea, un cuplu foarte sudat

Adi Sînă și Anca Serea au pierdut, recent, două procese și trebuie să scoată mii de euro din buzunar.


In articol:

Adi Sînă și Anca Serea au pierdut două procese, unul dintre ele fiind cu o școală privată, unde învață trei dintre cei șase copii ai Ancăi Serea, informează WOWbiz.ro.

Anca Serea, titularul contractului de școlarizare al copiilor, avea de plătit 2.136 euro școlii private, însă în urma procesului datoria s-a mărit la 3.642 euro. Sentința este executorie, însă ea a putut fi atacată cu recurs. Dacă nu ar fi atacat decizia, Anca Serea ar fi fost executată silit pentru suma respectivă.

Nu este singurul proces pe care Anca Serea l-a pierdut recent. O bancă a acționat-o în instanță pentru un credit luat în 2016. În instanță a mai fost acționată, în același proces, o societate a lui Adi Sînă care se ocupă cu producția audio-video. Banca încearcă să recupereze, astfel, o sumă restantă la credit, în valoare de 16.776 lei (aproximativ 3.400 euro). 

Anca Serea și Adi Sînă s-au mutat anul trecut într-o vilă cu două etaje aflată în Cernica. Locuința este estimată la aproximativ 500.000 de euro.

I-a afectat pandemia de Covid-19?

Nu este exclus ca pandemia de Covid-19 să le fi dat o lovitură puternică lui Adi Sînă și soției sale, Anca Serea. El activează în domeniul muzical, puternic afectat de Covid-19, fiind cântăreț și producător.

De altfel, și Dan Bittman a susținut recent că în ultimele luni a fost "șomer de lux" și a oferit o declarație care a stârnit multă vâlvă în showbiz-ul românesc și nu numai.

„Pericolul există (...) Dar ne luăm după alte ţări în loc să gândim cu capul nostru. Oameni buni, începeţi să gândiţi cu minţile voastre. Nu vă mai lăsaţi influenţaţi de tot felul de poveşti care vin din Franţa, din Italia, din Germania (...) În Germania sunt, poate, zeci de mii de îmbolnăviri în fiecare zi, dar nu moare nici dracu', pentru că ştiu să aibă grijă de ei şi îi tratează. În România, avem câteva mii de aşa-zise infectări pe zi şi, iartă-mă, un medic care lucrează în sistem exact pe cifre îmi povestea cum adunau ei: dacă te testează de trei ori, la acelaşi pacient, pun trei, nu unul singur. De asta spun, hai să revenim cu picioarele pe pământ. Suntem un popor întreg, nu e vorba de mine aici (...) Vorbesc cu mine însumi pentru că sunt revoltat pentru o categorie de oameni foarte mică şi nebăgată în seamă (...) Suntem oameni care ne-am descurcat toată viaţa, prin talentul nostru, şi am plătit taxe statului român... Să nu spună cineva că ăştia din Guvern, din Grupul de Comunicare, nu-şi dau seama de răul pe care-l fac. Este un rău general”, a declarat Dan Bittman la Antena 3.

Anca Serea este model, vedetă TV, ea înregistrând venituri în special din spoturi și campanii publicitare. Se știe că domeniul publicitar este și el unul afectat în situații de criză economică.

Adi Sînă și Anca Serea
Adi Sînă și Anca Serea, afectați financiar din pricina Covid-19?

Adi Sînă a devenit celebru datorită prezenței sale în trupa Akcent, una dintre cele mai populare din țară în urmă cu câțiva ani.

Adi Sînă și Anca Serea s-au cununat religios la sfârșitul anului trecut, în compania a 100 de invitați. Cununia civilă a celor doi a avut loc în 2015.

Adi Sînă și Anca Serea au fost anul trecut în vacanță în Austria, iar anul acesta, pe timp de vară, au stat timp de o lună pe litoral, închiriind o locuință acolo. 

 

 

Citește-ne pe
Citește și:

Anca Serea, din nou la spital: "Trebuie să recunosc că în ultimele zile..." Cum se simte vedeta acum?

INVESTIȚIILE au fost BLOCATE complet de pandemie: 46% dintre investiții au fost anulate, reduse sau suspendate

Tupeu fără margini! Manelistul Dani Mocanu își bate joc de procurori și cere întâlnire cu ministrul Marcel Vela! Mesajul pe care l-a transmis la Antena1 este halucinant

De abia a născut, dar Anca Serea se gândește deja la al șaptelea copil. Ce spune vedeta e extrem de emoționant!

Anca Serea și bebelușul ei. "După un travaliu intens, dar cu minunea în braţe! Te iubesc, Moise! Mulţumesc, Doamne!”


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies