Recent, certificatul constatator al decesului a fost făcut public și a adus în atenție un detaliu care ar putea schimba complet cursul anchetei.
Ce scrie pe certificatul de deces al lui Laurențiu Duduianu
Laurențiu Duduianu a murit la vârsta de 35 de ani, în timp ce executa o pedeapsă de 3 ani și 3 luni de închisoare. Familia acestuia a acuzat conducerea penitenciarului, susținând că deținutul nu ar fi suferit de vreo boală gravă care să-i pună viața în pericol. Cu toate acestea, certificatul oficial indică drept cauze ale morții insuficiența cardiorespiratorie acută și un infarct miocardic.
Un aspect controversat al documentului este lipsa orei exacte a decesului, fapt ce ridică noi semne de întrebare cu privire la circumstanțele în care s-a produs tragedia.
„Nu este trecută este un lucru pe care eu l-am constatat încă de când am intrat în posesia acestui certificat medico-legal constatator”, spune avocata familiei, conform România TV.
Familia și apropiații bărbatului consideră că această omisiune poate indica nereguli sau chiar neglijență din partea autorităților penitenciare.
Lovitura dură primită de Laurențiu Duduianu chiar înainte să moară
Pe lângă detaliile medicale, în spațiul public au apărut informații și despre greutățile cu care Laurențiu Duduianu s-ar fi confruntat în plan personal.
Citește și: Fratele lui Emi Pian a murit la 35 de ani în Penitenciarul Jilava
Aceste noi elemente adaugă complexitate unei anchete deja controversate, iar familia continuă să ceară lămuriri și să solicite o investigație transparentă cu privire la moartea lui Laurențiu Duduianu.