Lumea sportului american este în doliu după moartea impresarului Jeff Sperbeck, care a suferit un grav traumatism cranio-cerebral după ce a căzut dintr-o mașinuță de golf condusă chiar de Elway, scrie TMZ.
Citește și: Un tânăr fotbalist s-a stins din viață la vârsta de doar 14 ani! Sportivul s-a prăbușit fulgerător pe teren
A murit impresarul sportiv Jeff Sperbeck
Incidentul s-a petrecut pe un teren de golf privat, unde Sperbeck și Elway petreceau timpul alături de soțiile lor și de fiul impresarului. După accident, Sperbeck a fost transportat de urgență la un spital din apropiere, însă rănile suferite s-au dovedit a fi incompatibile cu viața. Medicii au decis să îl conecteze la aparate pentru a-i menține funcțiile vitale până când organele sale au putut fi donate.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Potrivit relatărilor presei americane, John Elway a fost cel care a apelat serviciile de urgență (911), încercând disperat să-și salveze prietenul.
În mod regretabil, forțele de ordine nu au putut interveni imediat, fiind mobilizate în acel moment pentru asigurarea ordinii la un festival de muzică aflat în apropiere. Cu toate acestea, autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.Jeff Sperbeck a fost o figură respectată în lumea sportului, având de-a lungul anilor o carieră solidă ca agent sportiv.
Citește și: A murit solistul unei celebre formații rock. S-a luptat cu o boală nemiloasă timp de 30 de ani
Relația sa cu John Elway a început în anii ’90 și s-a transformat dintr-un parteneriat profesional într-o prietenie profundă și o colaborare în mai multe proiecte de afaceri.