O tragedie cutremurătoare a lovit lumea sportului din Franța, unde un adolescent de doar 14 ani, Ousmane Diaby, a murit după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unei partide de fotbal, notează Cancan. Evenimentul s-a petrecut în weekend, la Auxerre, iar vestea pierderii sale a fost confirmată de clubul AS Jeunesse Aubervilliers, acolo unde era legitimat tânărul sportiv.
Citește și: A murit un mare baschetbalist! Acesta a fost dublu campion și numele lui a ajuns în Basketball Hall of Fame
Tânărul fotbalist s-a prăbușit pe teren
Potrivit sursei menționate anterior, Ousmane a fost victima unui stop cardiac survenit în plin meci, sub ochii îngroziți ai colegilor, antrenorilor și spectatorilor. Medicii au intervenit imediat pe teren, încercând să-l resusciteze. Ulterior, a fost transportat cu un elicopter la spitalul din Dijon, însă eforturile echipei medicale nu au fost suficiente. După câteva zile de luptă între viață și moarte, inima adolescentului a cedat miercuri.
Citește și: Doliu în lumea sportului! Un handbalist legendar a murit! Acesta a scris istorie la CS Dinamo
„Cu mare tristeţe anunţăm moartea tragică a iubitului nostru Ousmane Diaby, 14 ani, care a fost chemat de Creator miercuri”, a transmis clubul AS Jeunesse Aubervilliers printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Se anunță creșteri de până la 500 de lei la pensii! Mica Recalculare face schimbări semnificative
În semn de solidaritate, clubul a lansat o campanie de sprijin financiar pentru familia lui Ousmane. Inițiativa a fost primită cu o emoție profundă de comunitate, iar donațiile au depășit 10.000 de euro în doar câteva zile.
Familia și apropiații sunt în stare de șoc
Tânărul sportiv era cunoscut nu doar pentru talentul său pe teren, ci și pentru comportamentul său exemplar.
„Ousmane a fost un copil cu o inimă imensă şi o educaţie exemplară. Îşi ajuta mama în fiecare zi la treburile cotidiene şi făcea voluntariat cu cei mai tineri jucători ai clubului, în special cu cei de la U9. Mereu zâmbitor, mereu serviabil, mereu respectuos, el lasă o amprentă de neşters în vieţile noastre”, au mai transmis reprezentanții clubului, potrivit Cancan.Citește și: Doliu în lumea fotbalului! Un jucător de 22 de ani a murit fulgerător, după ce s-a prăbușit pe teren
Durerea provocată de dispariția prematură a lui Ousmane a fost resimțită la toate nivelurile fotbalului francez.