Ilie Dumitrescu este singurul român care a participat la elaborarea normelor fundamentale ale statisticii internaționale și a contribuit la formularea principiilor statisticii oficiale, informează Gândul.
Citește și: A murit Eugen Doga! Marele maestru s-a stins la vârsta de 88 de ani
A murit Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu s-a stins la venerabila vârstă de 90 de ani.
Cu o carieră remarcabilă desfășurată pe parcursul a șapte decenii, Ilie Dumitrescu a fost un reper de profesionalism și dedicare în domeniul statisticii oficiale.
Activitatea sa a început în 1955 și s-a desfășurat fără întrerupere până la începutul acestui an. În tot acest timp, Ilie Dumitrescu a ocupat poziții-cheie în cadrul INS, inclusiv aceea de șef de cabinet al președintelui instituției.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Contribuțiile sale nu s-au limitat la spațiul național. Dumitrescu a fost membru în grupuri de lucru ale Organizației Națiunilor Unite, OCDE și Eurostat, influențând decisiv procesul de standardizare a metodologiilor statistice. Prin implicarea sa, statistica românească a fost aliniată exigențelor europene și internaționale, consolidându-se ca parte integrantă a rețelei globale de date și analiză.
Institutul Național de Statistică, mesaj de condoleanțe după moartea lui Ilie Dumitrescu
Institutul Național de Statistică transmite condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
„Cu regret anunțăm trecerea la cele veşnice a fostului șef de cabinet al Institutului Național de Statistică, Ilie Dumitrescu (1935-2025).
Putem afirma, fără dar și poate, că viața și activitatea sa au fost caracterizate de un profesionalism desăvârșit. Prin calitățile sale umane și prin activitatea statistică desfășurată, a câștigat recunoaștere atât internațională, cât și națională.
De astăzi, statistica oficială din România este mai săracă, dar suntem convinși că spiritul său curajos și dorința sa permanentă de mai bine vor rămâne un reper pentru viitoarele generații de statisticieni. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Institutul Național de Statistică, în cadrul unei postări de Facebook.