Arturo Gatti Jr., fiul lui Arturo Gatti, s-a spânzurat, la fel cum a făcut și tatăl său acum 16 ani. Vestea morții adolescentului a fost confirmată de Chuck Zito, bodyguard-ul familiei.
Ce gest a făcut Arturo Gatti Jr., înainte să-și ia viața
Arturo Gatti, fostul adversar al pugilistului român Leonard Doroftei, s-a spânzurat pe data de 11 iulie 2009. Trupul său neînsuflețit a fost găsit într-un apartament pe care îl închiriase cu familia în stațiunea turistică Porto de Galinhas, din Brazilia.
Vestea morții lui Arturo Gatti Jr. i-a șocat pe toți cei care îl cunoșteau. Înainte cu câteva zile de a lua decizia radicală de a-și pune capăt zilelor, adolescentul postase pe pagina lui de Instagram o imagine cu el și cu regretatul său tată.
Postarea care, inițial, părea să fie făcută în memoria tatălui său a strâns o mulțime de aprecieri, însă, la scurt timp după ce a fost anunțat decesul adolescentului, fotografia a adunat numeroase comentarii de regret și de condoleanțe, oamenii din mediul online fiind stupefiați de tragedia care a lovit familia Gatti la 16 ani după moartea boxerului.
Citește și: A murit Calistrat Cuțov, fostul mare boxer român. Acesta a fost găsit fără suflare în apartamentul său
Ce mesaj a transmis boxerul Jean Pascal, după moartea lui Arturo Gatti Jr.
Printre cei care au comentat la respectiva postare se numără și celebrul pugilist haitian-canadian Jean Pascal, care a transmis condoleanțe familiei îndurerate și le-a adresat cuvinte de laudă atât lui Arturo Gatti Jr.,
„La șaisprezece ani după ce și-a pierdut tatăl, lumea pierde încă un Gatti. Fiul unei legende- doi luptători, o singură moștenire. Amândoi plecați mult prea devreme. Să se reunească în pace. Inima mea e grea… viața poate fi nedreaptă uneori. Trimit putere, dragoste și rugăciuni familiei sale. Să se odihnească în putere, ca tatăl său- un adevărat războinic”, a scris Jean Pascal, în secțiunea de comentarii.