Mașina în care se afla Brad Everett Young a fost lovită de un vehicul care circula pe contrasens. Actorul din „Anatomia lui Grey” a suferit răni grave și a murit ulterior, iar șoferul celeilalte mașini cu care s-a ciocnit pe autostrada 134, din Los Angeles, a fost transportat la spital.
Cine a fost Brad Everett Young
Deși a avut, în mare parte, apariții secundare în producții de succes, precum „Grey’s Anatomy”, „Charlie’s Angels” și „Jurassic Park III”, Brad Everett Young era apreciat în special ca fotograf. El participa constant la premiere, gale și ceremonii din SUA și și-a construit o comunitate de peste 2 milioane de urmăritori pe Instagram, unde publica portrete cu vedete, precum Seth Green și David Harbour.
Paul Christensen, publicistul său, a declarat pentru The Hollywood Reporter: „Pasiunea lui Brad atât pentru arte, cât și pentru oamenii din spatele lor a fost de neegalat.
Brad Everett Young a înființat organizația Dream Loud, dedicată sprijinirii și păstrării programelor artistice și muzicale din școlile americane. Prin activitatea sa, acesta și-a inspirat atât colegii de breaslă, cât și fanii.
Citește și: A murit actorul Michael Madsen, starul filmelor „Reservoir Dogs” și „Kill Bill”. Avea 67 de ani
Brad Everett Young a lăsat numai durere în urmă
După decesul lui Brad Everett Young, actorul Chris McKenna, star al serialului General Hospital, a postat pe rețelele sociale niște fotografii realizate de Young, în descrierea cărora a scris: „Acestea
Colegul său de platou, Parry Shan, a transmis, și el, un mesaj emoționant, în care i-a adresat numai cuvinte de laudă regretatului actor și fotograf: „Brad Everett Young a fost unul dintre cei mai amabili și mai generoși oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Dar trăsătura care l-a făcut cu adevărat să iasă în evidență în această meserie, adesea plină de cinism, a fost pozitivitatea sa de neclintit”.
Un admirator al fotografului a transmis, în mediul online, condoleanțe familiei lui și l-a descris ca fiind: „Un om minunat, care a fost respectuos față de fani și vedetele cărora le-a făcut fotografii. Ce tragedie, ce pierdere. Mă rog pentru a oferi alinare familiei și prietenilor săi. Odihnească-se în pace, Brad Everett Young”.