A început pelerinajul Sfintei Parascheva 2025! Enoriașii așteaptă și 20 de de ore pentru a ajunge la raclă

Autor: Bianca Vidoi

A început pelerinajul Sfintei Parascheva 2025

Sursa: Inquam Photos / Casian Mitu

Luna octombrie este una specială pentru credincioșii din întreaga țară, care o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, prin pelerinaj.

Anual, sute de mii de credincioși din întreaga țară se deplasează către orașul Iași, care își recăpătă energia sacră în timpul pelerinajului Sfintei Cuvioase Parascheva. În anul 2025, programul pelerinajului începe la data de 8 octombrie, cu aproximativ înainte de marea sărbătoare creștin ortodoxă, celebrată la data de 14 octombrie.

A început pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva 2025

Anual, credincioșii din România se așează într-o coadă kilometrică pentru a se ruga la moaștele Sfintei Cuvioase Parscheva, celebrată la data de 14 octombrie, trecută în calendar cu o cruce roșie. În 2025, pelerinajul a început la prima oră a dimineții de 8 octombrie, însă există credincioși care au ajuns în Iași, la Catedrala Mitropolitană, acolo unde se află sfintele moaște, încă din weekend, potrivit adevarul.ro.

Duminică, 5 octombrie 2025, primii enoriași, veniți din întreaga țară, au început să se așeze într-o coadă în jurul Catedralei Mitropolitane pentru a se ruga și a se închina la racla care adăpostește sfintele moaște.

Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascehava este considerat cel mai mare din Europa de Est, iar acesta a început miercuri dimineață, de la ora 06:30, atunci când racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iași și depusă în baldachinul amenajat în curtea lăcașului de cult.

Citește și: Rugăciunea puternică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva. Aduce iertarea păcatelor

Moaștele Sfintei Cuvioase Parscheva vor rămâne în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane până la data de 15 octombrie 2025, când se încheie pelerinajul. În anul 2025, sutele de mii de pelerini prezenți în Iași nu se vor închina doar moaștelor Sfintei Cuvioase Parscheva, ci și moaștelor Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse special din Grecia, de la Catedrala Mitropolitană din Salonic.

Moaștele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, vor fi aduse în Catedrala Mitropoliană din Iași în seara zilei de 11 octombrie, fiind așezate alături de racla Sfintei Parascheva.

Programul complet pentru enoriași

Programul pelerinajului Sfintei Cuvioase Parschiva, comunicat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cuprinde totalitatea slujbelor, procesiuni, închinarea la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Grigorie Palama, alături de intervalele orare la care acestea vor fi organizate. Iată programul complet al pelerinajului Sfintei Parascheva 2025, potrivit doxologia.ro:

Miercuri, 8 octombrie 2025

- 6.00

: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

- 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

- 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

- 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”

- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

Joi, 9 octombrie 2025

- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Citește și: Cine să fie oare vinovatul, în ceea ce privește moartea subită a Andreei Cuciuc? Mama tinerei, Diana Cuciuc, trage un semnal de alarmă important, pentru toți părinții! "Cu durere, dar și cu speranță!"

Citește si: S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie

- 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (în Muzeul Mitropolitan)

Vineri, 10 octombrie 2025

- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

- 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)

Sâmbătă, 11 octombrie 2025

- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- 8.00-12.00: Sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri și Sfântul Alexandru” din Iași

- 12.00–17.00: Cinemaraton Festivalul de Film Quo Vadis – retrospectivă 2024 (în Muzeul Mitropolitan)

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

- 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia glas I și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (în Catedrala Mitropolitană)

- 23.30: Întâmpinarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la aeroportul din Iași

- 23.50: Întâmpinarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la Catedrala Mitropolitană

Duminică, 12 octombrie 2025

- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- 16.00-17.00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

- 19.00-20.30: Pelerinajul Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

- 21.00-0.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Apostol Andrei – Aducerea sfintelor sale moaște la Iași (în Catedrala Mitropolitană)

Luni, 13 octombrie 2025

- 7.00-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

- 21.00-2.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

Marți, 14 octombrie 2025

- 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)

- 9.00-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice vor fi date de corul „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi)

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

- 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană)

Miercuri, 15 octombrie 2025

- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)