Un incident a avut loc la ieșirea din municipiul Brăila spre Galați, pe DN 22B, după ce un autobuz plin cu pasageri a părăsit partea carosabilă. Din cauza numărului mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Toți cei aflați în vehicul au fost evacuați și evaluați medical.
Autobuz cu 24 de cetățeni ucraineni, ieșit în afara șoselei la ieșirea din Brăila
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în autobuz se aflau 24 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, 14 nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce 7 pasageri au primit asistență la fața locului. Alte 3 persoane sunt evaluate în continuare de echipajele medicale.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis primele informații privind incidentul, pe pagina de Facebook: „ Brăila:
La fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere...3 ambulanțe, 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță. ” Autoritățile au trimis la intervenție mai multe echipaje decât în mod obișnuit, având în vedere numărul mare de pasageri aflați în autobuz la momentul producerii accidentului.
Două persoane au fost transportate la spital
Ulterior, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. La fața locului au intervenit cinci echipaje ale IPJ Brăila, un echipaj al Jandarmeriei și patru echipaje de ambulanță sosite din Galați.
Toate cele 24 de persoane din autobuz au fost evacuate în siguranță și evaluate medical. Doi pasageri, conștienți și cooperanți, au acuzat dureri lombare și au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Pentru continuarea deplasării călătorilor către destinație, la locul incidentului vor ajunge două microbuze și un autobuz trimise de la Vama Giurgiulești.