După ani de zile în care și-a ținut în frâu gospadaria cu soț, 4 copii și tot ce implica a fi o femeie de casa, mama Geta a răbufnit în momentul în care tatăl copiilor și-a luat lumea în cap și a plecat și a format o alta familie. De atunci, mama Geta nici că a mai vrut să știe ceva de el, s-a implicat total în creșterea copiilor că și mai înainte și și-a purtat amărăciunea în suflet până când a început să se deșchidă și să vorbească despre greutățile prin care a trecut alaturi de bărbatul ei.
Citeste si: Exclusiv! Bianca Comănici, impresionată până la lacrimi de nunta Getuței Sterp: "M-au primit foarte frumos"
Mama Geta, ipostaza unica alaturi de fostul ei barbat
Regrete au fost multe, însă povara lor, mama Geta a știut să o tina, iar de curând a fost nevoita să dea ochii cu cel care niciodată nu a dus-o la altar și nu a făcut-o mireasa așa cum și-a dorit încă de când era tânără.
Cel mai recent eveniment la care ambii părinți au participat a fost nunta Getutei Sterp. Desi au stat țoață seara la mese diferite, la un moment dat cei doi s-au întâlnit și nu pentru că așa și-ar fi dorit, ci pentru că cei patru copiii și-au dorit o poza
cu ambii părinți de la cel mai important eveniment:" Tatăl miresei este prezent la o altă masă cu niște prieteni de-ai lui. Aici sunt cu o soră de-a mea, cu toți nuntașii mei. Fiecare are alegerea lui."Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Getuta s-a maritat civil si in fata lui Dumnezeu intr-o ceremonie de poveste
"Eu sunt adepta la familie, nu să stai în relații care nu au mai mers, ce înseamnă asta?! Eu sunt adepta unui prieten pe care îl iubești.
Sfaturi le dau să își vadă de treabă, să muncească, să se iubească din tot sufletul și să nu aibă loc pentru altcineva niciodată în viața lor. Să nu se despartă niciodată, doar moartea să îi despartă", a mărturisit mama Geta pentru wowbiz.