6 lucruri care nu ar trebui sa lipseasca din cutia ta de bijuterii

Orice femeie are acasa o cutie in care isi tine bijuteriile, obiecte din metale pretioase, unele de suflet, sau pur si simplu accesorii la moda cu care isi asorteaza tinutele de zi cu zi.

Ideal este sa investesti atat in piese de calitate, care nu se demodeaza in timp, dar si in unele mai putin costisitoare, de moment, pe care sa le poti purta in functie de tendinte. Nu trebuie sa cheluiesti o avere pe bijuterii, alege obiecte clasice din metale pretioase si accesorii la moda pe care vei sti sigur ca le vei utiliza doar o anumita perioada.

Iata cateva dintre lucrurile care nu ar trebui sa lipseasca din cutia ta de bijuterii: 

Bijuterii din aur de purtat la ocazii speciale

Obiectele care nu se demodeaza sunt bijuteriile clasice, cele pe care le poti purta cu succes la orice ocazie speciala, fie ca vorbim de o aniversare, fie ca vorbim de o cina romantica sau de o petrecere de nunta. Daca nu esti adepta pieselor care ies in evidenta, atunci poti alege o singura bijuterie dintr-un metal pretios care sa-ti accesorizeze tinuta. Cei mai simplu de purtat sunt cerceii si tot acestia ofera un aer de eleganta si rafinament. Gasesti o varietate de modele de cercei din aur de 14k la AEC, atat din aur galben, cat si din aur alb. Iar daca vrei o bijuterie mai speciala, opteaza pentru una din aur roz.

Bratari masive din argint

Mana pe care pui o bratara masiva te va ajuta sa te remarci cu usurinta, la fel si cea pe care porti un siraj de bratari. Se poarta argintul, iar accesoriile multe, puse la maini, pot transforma o tinuta banala, cu un tricou si o pereche de jeansi, in una speciala. Nu te sfii sa pui in cutia ta de bijuterii astfel de piese, caci le vei putea folosi atat separat, una cate una, cat si impreuna, cu conditia sa nu mai adaugi si alte accesorii.

Un ceas

O alta piesa clasica in care merita sa investesti este un ceas. Alege-l in functie de  preferintele tale, argintiu, auriu sau in nuante de bronz, daca il preferi pe cel care are curea tip bratara, sau mergi pe varianta unui ceas care are curea din piele, perfect pentru tinutele office. Poarta-l ca atare sau alaturi de cateva bratari puse langa pentru un aspect mai modern.

Coliere cu diverse pandantive sau statement

Se poarta suprapunerea de lantisoare fine, la baza gatului sau de diferite lungimi, asa ca poti adauga in cutia ta de bijuterii astfel de piese care sa aiba fie un banut, fie diferite alte pandantive cu simboluri care te reprezinta. Poti opta pentru nume, un infinit, o initiala sau chiar ceva personalizat, la alegere.

Cercei supradimensionati

Daca nu ai inspiratie in materie de accesorii la o tinuta casual sau chiar la una de mers la birou, o pereche de cercei supradimensionati te poate scoate din impas. Sunt la mare moda si, in plus, arata foarte bine, indiferent de coafura. Ii poti lasa printre suvitele de par desfacute sau cu totul la vedere, daca alegi sa-ti strangi parul intr-o coada de cal.

Bijuteriile handmade

Daca iubesti lucrurile facute manual, bijuteriile handmade pot fi perfecte pentru tine. In primul rand vei avea obiecte unicat, pentru ca persoanele care le fac nu le fabrica in serie si, in plus, sunt la mare moda. Coliere din scoici, bratari in diferite forme si culori sau cercei haiosi din figurine - indiferent pentru ce optezi, fii sigura ca alegerea ta te va scoate din anonimat.

 

Bijuteriile sunt printre prietenele oricarei femei, indiferent pe care le prefera. Nu uita sa investesti in piese clasice pe gustul tau si in accesorii la moda care sa te reprezinte. Este important ca tot ceea ce porti sa te faca sa te simti bine in pielea ta si sa iti ofere o atitudine increzatoare.

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate