20 de lecții de dicție care te vor încurca 100%

,

Lecțiile de dicție sunt benefice atât pentru copii, cât și pentru adulți. Noi vă provocăm să faceți câteva exerciții, care o să vă încurce cu siguranță.


In articol:

Exercițiile de dicție vă pot ajuta să vorbiți corect și pe lângă asta, sunt amuzante. Le puteți exersa împreună cu cei dragi, atunci când vreți să petreceți timp de calitate în familie.

Cele mai cunoscute lecții de dicție, care o să vă încurce cu siguranță

Există mai multe exerciții de dicție, care sunt ideale, în special pentru persoanele care lucrează în televiziune, la radio sau care sunt nevoite să țină discursuri.

Aceste lecții vă ajută să învățați să pronunțați corect cuvintele, să aveți ritm și intonație și să vă puteți controla respirația, pentru a fi înțeles cât mai bine de ceilalți.

Bineînțeles că oricine le poate exersa, atât în scop educativ, cât și ca amuzament. Nu uitați să rostiți aceste fraze cu voce tare!

Puteți să-i implicați și pe copii, pentru ca toată lumea să aibă de câștigat, iar distracția să fie la cote ridicate!

Unele exerciții au peste 100 de ani vechime și au ajuns deja celebre. Iată care sunt cele mai cunoscute lecții de dicție:

1.

Șase sași în șase saci.

2. Capra calca-n piatra, piatra crapa-n patru, crăpa-i-ar capul caprei, precum a crapat piatra-n patru.

3. Un vultur stă pe-un pisc c-un pix în plisc.

4. O mierliță fuflendiță fuflendi-fuflendăriță nu poate să fuflendească fuflendi-fluflendăreasacă pe mierloiul fuflendoiul fuflendi-fluflendăroiul. Dar mierloiul fuflendoiul fuflendi-fluflendăroiul poate ca să fuflendească fuflendi-fluflendăreasacă pe mierlița fuflendița fuflendi-fuflendăriță.

5. Rege Paragarafaramus, când te vei dezoriginaliza? Mă voi dezoriginaliza când cel mai original dintre originali se va dezoriginaliza.

Dar, cum cel mai original dintre originali nu se va dezoriginaliza, nici regele Paragarafaramus nu se va dezoriginaliza.

6. Papucarul papucărește papucii nepapucăriți ai papucăresei, dar papucăreasa nu poate papucări papucii nepapucăriți ai papucarului care papucărește papuci nepapucăriți.

7. Triedru tridreptunghic în triunghiuri triughiulare triangula un tiedru tridreptunghic.

8. Cupă cu capac, capac cu cupă.

9. Titiridva, tidva; nu-i greu a zice titiridva, tidva, da-i greu a distitiridvi titiridvitura titiridvei tidvei.

10. Noi nu ne nimeriserăm minunăţiile lănţişoarelor remunerate.

11. Sașa şuşotea șosetelor însuşiri şiruitoare.

12. Capra neagră calcă-n clinci, crăpa-i-ar capul caprii-n cinci, cum a călcat capra-n clinci.

13. Boul breaz bârlobreaz în vacile bârlobrezene, cu greu a dezbârlobrezit breazul boilor bârlobrezeni!

14. Cărămidarul cărămidărește pe cărămidăreasă, dar cărămidăreasa nu poate cărămidări pe cărămidar.

15. O coropișniță și-un coropișnițoi se coropișniteau la noi pe gunoi.

Nu coropișnița coropișnițea pe coropișnițoi, ci coropișnițoiul coropișnițea pe coropișniță.

16. Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau și alți cocostârci nedescocostârcăriți, ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.

17. Un caricaturist care caricaturizează caricaturi caricaturistice nu poate caricaturiza caricatura sa.

18. Cosaşul Saşa cand coseşte, cat şase saşi sasul coseşte. Şi-s sus şi-n jos de casa sa, coseşte sasul şi-n şosea.

19. Am o prepeliţă pestriţă cu paisprezece pui de prepeliţă pestriţi. E mai pestriţă prepeliţa pestriţă decât cei paisprezece pui de prepeliţă pestriţi, iar mai pestriţ decât prepeliţa cea mai pestriţă este prepeliţoiul cel pestriţ.

20. Mormolocii momiți mimetic comemoraseră ramificațiile milimetrice înmagazinând endometacinul lucidității memorialisticii înmărmurite numismatic.

Exercițiile de dicție, ideale pentru copii

În general, copiii întâmpină probleme atunci când trebuie să pronunțe anumite cuvinte. Fie că este vorba despre un mic defect de vorbire, fie că s-au obișnuit să spună cuvintele într-un anumit mod și nu au fost corectați la timp, trebuie să știți că aceste probleme pot fi rezolvate.

Un ajutor pe care îl puteți oferi și dumneavoastră copiilor este reprezentat de lecțiile de dicție. Bineînțeles că exercițiile grele, enumerate mai sus, vor fi imposibil de repetat pentru un copil, dar puteți începe cu exemple mai ușoare.

Iată câteva exerciții de dicție, care sunt ideale pentru cei mici:

  • O babă bălană mănâncă o banană babană.
  • Cele cinci sute cincizeci şi cinci de ciuperci ciuruite pentru ciorbă.
  • Piatra crapă capra, capra crapă piatra.
  • Şase saşi în şase saci.
  • Şase sute şaizeci şi şase de saşi în şase sute şaizeci şi şase de saci.
  • Domnule Dudău, dă-mi două dude din dudul dumitale de dincolo de drum.
  • Este pestriţă prepeliţa pestriţă, dar mai pestriţi sunt puii prepeliţei pestriţe.
  • Fata fierarului Fănica face fasole frecată fără foc, fiindcă focul face fum.
  • Un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc.
  • Balaban Bălăbănescu bâlbâieşte bâlbâituri bâlbâite pe negândite.
  • Rică nu știa să zică
    Râu, rățușcă, rămurică
    Dar de când băiatu-nvață
    Poezia despre rață
    Rică a-nvățat să zică
    Râu, rățușcă, rămurică.
  • Un moş cu un coş,
    În coş – un cocoş.
    Moşul cu coşul,
    Coşul cu cocoşul.
  • Şoricel şerpuleţ,
    Şade-n vârf de ruguleţ.
    Rug rupe, rug rumegă,
    Rumegătură de rug înghite.
  • Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucurel care s-a întors bucuros de la Bucureşti.
  • Ştiu că ştii că ştiuca-i ştiucă,
    Dar mai ştiu că ştiuca-i peşte
    Şi că ştiuca se mănâncă,
    Şi că ştiuca se prăjeşte.
  • Şapte sape late,
    Sapă-n sus şaite,
    Şi-alte şapte sape,
    Peste şapte sate.
  • Duc în bac sac de dac, aud crac, o fi rac? O fi drac? Face pac, aud mac, aud oac, nu e rac, nu-i gândac, nu e cuc, nu-i brotac, îl apuc, îl hurduc. E tot drac.
  • Un bal fără egal cu final fatal la un halal carnaval estival cu scandal epocal dintr-un opal oval, pal, real şi natural, fără rival, egal şi actual.

 

Citește-ne pe
Citește și:

Tibi Clenci, un nume puternic în industria de fashion internațională si profesionist desăvârșit al artei fotografice, în Juriul „Bravo, ai stil! Celebrities”!

Chimenul negru e eficient împotriva Covid-19 (STUDIU)

Supele pot deveni toxice! Mare atenție când le preparați. Greșeala care le poate contamina

In aceasta seara, de la ora 20:00, in “Nehir”, Tarik, la un pas sa descopere adevarul despre Nehir

In aceasta seara, de la ora 20:00, in “Nehir”, Nehir se revolta

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies