11 bebeluşi au trecut prin iad!

Vieţi nevinovate s-au făcut scrum aseară, în dezastrul de la maternitatea din Giuleşti.

Au fost clipe pe care nimeni n-ar vrea să le trăiască vreodată, iar pentru unii viaţa nu va mai fi niciodată la fel. Imaginile surprinse aseară sunt dovada cutremurătoare a unui sistem care trebuie să salveze vieţi, dar care ucide uneori că un criminal cu sânge rece. Coşmarul s-a dezlănţuit aproape de ora 19. Secţia de reanimare a bebeluşilor prematuri s-a transformat atunci într-o vâlvătaie. Prin fumul gros şi de înecăcios, medicii s-au luptat să îi scoată pe micuţi. Şi-au dat seama că este mult prea periculos şi au aşteptat disperaţi pompierii. Toate echipajele ISU au fost trimise, aseară, la maternitatea Giuleşti. La un moment dat, cerul a căzut peste mulţi părinţi. S-a aflat atunci că mai mulţi bebeluşi au murit. Panica a luat locul spaimei, iar pe măsură ce minuţele treceau, starea de tensiune creştea. După câteva ore, viitoarele mămici au fost lăsate să între în maternitate. În stare de şoc, abia mai puteau face câţiva păşi, ajutate de soţi şi rude. Lăsarea serii a adus disperarea în trei familii. Ceilalţi opt bebeluşi care se aflau în secţia afectată de explozie au fost duşi la Grigore Alexandrescu. Toţi medicii de acolo au fost aduşi la spital pentru a-i salva pe micuţi. Pentru unul dintre ei, însă, lupta cu moartea a fost prea grea, iar spre dimineaţă a plecat în ceruri. Cei de la Grigore Alexandrescu sunt rezervaţi. Copilaşii au arsuri de peste 50 la sută, iar alţii au şi căile respiratorii afectate. Trei nici nu au putut fi identificat, pentru că brăţările pe care le aveau la mânuţe au ars. E poate preţul dureros pe care îl plătesc nişte suflete nevinovate pentru sistemul sanitar din România.... Cine va plăti pentru asta? Cine este de vină pentru tragedia de la maternitatea Giuleşti? Cine ar fi trebuit să îi supravegheze pe micuţi şi de ce nu se afla în salon nicio asistentă? Este statul român vinovat moral de această dramă? În total, sunt zeci de întrebări care se ridică acum, la 24 de ore de la tragedia din Giuleşti. Puţine şi-au găsit, însă, răspunsul. Patru bebeluşi morţi, şapte care se zbat între viaţă şi moarte. Pe cât de crud, pe atât de real este bilanţul tragediei de la maternitatea Giuleşti. În spatele tristeţii, a disperării sau a fericirii, stau nenumărate întrebări. Un scurtcircuit pare să fie cauza acestui coşmar. Sursele judiciare citate de Mediafax spun că instalaţia aparatului de aer condiţionat ar fi fost improvizată. Mai mult, ar fi fost aşezată în spatele unui dulap din lemn, care, la scurt timp, ar fi început să ardă mocnit. Procurorii au deschis un dosar penal în rem pentru ucidere din culpă. Aceasta înseamnă că nu au identificat vreun vinovat. Deocamdată, riscă ani grei de închisoare muncitorul care a realizat îmbinarea de cabluri electrice. Inspectorii de muncă au mers astăzi la maternitatea Giuleşti, în căutarea unor răspunsuri. Chiar şi luând în calcul doar această variantă, rămân alte întrebări. Explicaţia e pe cât de simplă, pe atât de cruntă, şi aruncă încă o dată o pată neagră pe sistemul medical românesc. Iar acest deficit a dus la o situaţie incredibilă: o singură asistentă lucra aseară pe etajul doi al maternităţii Giuleşti. Singurul medic era un etaj mai jos, la o cezariană. Cu lacrimile care nici măcar nu au apucat să li se usuce pe obraji, părinţii vor să ştie cine este vinovat. În încercarea de a face lumină, procurorii au chemat azi la audieri toate cadrele medicale care se aflau aseară la Giuleşti Sârbi. Printre puţinele lucruri sigure pe care anchetatorii se pot baza se află rezultatele necropsiilor. Raportul legiştilor a scos la iveală faptul că doi dintre bebeluşii care au pierit în maternitatea Giuleşti nu au mai avut oxigen. Cel de-al treilea a murit intoxicat cu fumul înecăcios, iar al patrulea după un al doilea stop cardiorespirator. Ancheta va continuă în următoarele zile, medicii fiind aşteptaţi şi la inspectoratul teritorial de muncă, pentru audieri.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate