Vremea se menține instabilă în toată țara, cu ploi în majoritatea regiunilor și ninsori în zonele montane. Fenomenele meteo vor continua până luni, 30 martie, iar în acest interval, au fost emise noi avertizări de tip cod galben.
ANM anunță ploi în est și ninsori consistente la munte
Un val de ploi puternice și ninsori viscolite în zona montană a cuprins în acest weekend mare parte din țară.
Ninsorile au fost însemnate mai ales în județele Brașov, Sibiu și Harghita, unde au intervenit drumarii pentru a menține circulația în condiții de siguranță.
Vremea va rămâne mohorâtă, cu ploi în mai multe regiuni și ninsori la munte, până luni, după care temperaturile vor crește ușor, potrivit meteorologului ANM Alina Șerban.
Citește și: Prognoza meteo ANM luni, 30 martie 2026: Ciclonul Deborah aduce cu el ploi și temperaturi în scădere
„În cursul zilei de astăzi chiar și la noapte, ploile se vor menține pe jumătatea de est, acolo unde vor fi și cantități de apă mai însemnate, astfel încât avem în vigoare până la ora 10.00, o atenționare cod galben pentru Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sud-estul Transilvaniei, unde așteptăm cantități de 20-30, pe alocuri chiar 40 litri pe metru pătrat. Se vor menține ploile pe interval mai mare de timp”, a declarat Alina Șerban pentru hotnews.ro.
În restul țării, ploile vor apărea pe arii mai restrânse.
Vremea rămâne instabilă în cea mai mare parte din țară
Meteorologii anunță o ușoară ameliorare în zilele următoare, însă precipitațiile nu vor dispărea complet.
„Ne așteptăm la o ameliorare mâine și poimâine, va mai ploua cam în toate zonele, de data asta pe vest, însă nu la fel de însemnat cantitativ. Vom mai acumula cantități de 10-15 litri metru pătrat, dar în intervale lungi de timp”, a precizat meteorologul ANM.
La munte, ninsorile vor continua, însă vor fi mai slabe, iar în zonele înalte se va depune un nou strat de zăpadă. „Până mâine, se va mai depune un strat consistent de zăpadă, undeva la 10-20 cm, însă mare atenție că și vântul va avea intensificări, deci nu va fi o ninsoare chiar liniștită. Intensificări ale vântului vom avea și în restul teritoriului, pe arii mai restrânse, prin sudul Banatului, vestul Olteniei, Moldova, în Muntenia, Dobrogea”, a mai precizat meteorologul.
„De mâine se va mai îndrepta vremea. Sub aspectul precipitațiilor, încă de mâine, chiar dacă mai apar ploi, vor fi slabe cantitativ ”, a menționat aceasta.
Întrebată cât de obișnuite sunt aceste ninsori la final de martie, meteorologul a explicat că perioada este una de tranziție.
„Este normal, adică în această perioadă de tranziție de iarnă-vară. Cam asta înseamnă primăvară. Până când masele de aer se stabilizează, mai sunt perioade și întotdeauna am avut invazii de aer rece și foarte rece, mai sunt reminiscențe de iarnă sau invazii de aer foarte cald, ne îndreptăm spre vară și atunci alternează destul de mult perioadele cu temperaturi ridicate cu ploi mai abundente și cu perioadele care aduc mai mult a iarnă. Se manifestă mai mult în zonele montane, pentru că încă avem aer rece acolo”, a spus Alina Șerban.
Citește și: Vremea o ia razna! Meteorologii anunță zăpadă de Florii și temperaturi surprinzătoare de Paște
„Ne mai putem aștepta (n.r. la astfel de episoade), avem deocamdată Marea Mediterană destul de activă, Marea Mediterană înseamnă un generator de cicloane care sunt cele responsabile de astfel de evenimente. Atâta vreme cât vor fi generate și se vor deplasa către zona țării noastre se va menține acest caracter instabil al vremii, ba cald, ca rece, ba ploaie, ba ninsoare.
Deocamdată semnalele de ninsoare sunt pentru zonele montane, dar nu excludem apariția acestora și în zonele mai joase de relief, mai degrabă prin nord, unde sunt adesea invazii de aer mai rece”, a declarat Alina Șerban.