Potrivit meteorologilor, în zona montană joasă, dar şi în depresiunile intra-montane, aceste valori se situează între 8 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 6 şi 8 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 metri altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 grade Celsius.
Vrema pentru luna IUNIE. Cel mai mult plouă în iunie
Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului.
„ Din datele înregistrate în perioada 1961-2018, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2018) din luna iunie sunt mai mici de 50 de litri/metru pătrat (l/mp) doar în jumătatea de est a Dobrogei şi în estul extrem al Munteniei.
Acestea sunt cuprinse între 50 -75 l/mp în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, dar şi pe areale restrânse din vestul Maramureşului şi local în Transilvania.
Precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75- 100 l/mp în zonele de deal şi podiş din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Crişana.
În zonele subcarpatice şi cele montane joase precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100- 125 l/mp.
În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 150 l/mp", precizează specialiştii ANM.
Vrema pentru luna IUNIE. Cât și unde a plouat cel mai mult în România, în iunie
Potrivit sursei citate, cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 litri/mp, la Bâlea-Lac, în anul 2011.
La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iunie este de 297,9 litri/mp, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1897.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 204 l/mp şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Calafat, în 3 iunie 1940, în timp ce la Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore a fost de 136,6 l/mp. Data la care a fost înregistrată este 7 iunie 1910, la staţia Bucureşti-Filaret.
Meteorologii precizează că 2018 a fost al doilea cel mai ploios an în topul anilor cu cele mai ploioase luni iunie din România, din ultimii 57 de ani, respectiv în perioada 1961-2018.
Citeste si: Rona Hartner, veste buna: "M-a salvat de embolia pulmonara"
Citeste si: Papa Francisc către romii din Blaj: Cer iertare, în numele Bisericii, pentru momentele când v-am discriminat
Citeste si: Horoscop săptămânal 3-9 Iunie 2019. DETALII importante pentru fiecare zodie
Vezi cele mai noi Stiri kanal D
sursa: digi24.ro